Alexandru Deaconu este un exemplu de pasiune pură pentru sport. Jucător de baschet în scaun rulant la Cluj, el își împarte viața între un job solicitant și dragostea pentru minge și coș. Merge la serviciu în fiecare dimineață, iar seara se dedică sportului care l-a captivat încă din 2002.
Este o fire deschisă și plină de viață. „Sunt o fire creativă, sociabilă, îmi place să glumesc și să râd, atunci când e nevoie. Îmi place să ascult lucruri interesante pe care cineva le povestește, nu mă plictisesc așa ușor. Îmi place să vorbesc cu prietenii, activitatile sportiva, baschet, schi, înot”, mărturisește Alex.
Iubirea pentru sportul de echipă
Alegerea baschetului nu a fost întâmplătoare, deși a încercat și alte discipline. A cochetat cu tenisul de masă și cu înotul, dar spiritul de echipă l-a atras definitiv spre parchet. „Păi din 2002 jucăm noi baschet la Cluj. Mi-a plăcut acest sport, mie îmi place sportul de echipă. Și am zis că vreau să rămân pe partea asta de baschet”, explică el.
În prezent, campionatul național de baschet în scaun rulant are șapte echipe. Competițiile se desfășoară sub formă de turnee, cum a fost cel de la Arad din 28 martie, unde Clujul a jucat împotriva echipelor din Arad și Satu Mare.
S-ar putea să vă placă și:
O singură zi de antrenament pe săptămână
Poate părea greu de crezut, dar echipa sa se poate antrena o singură dată pe săptămână. Motivul? Lipsa infrastructurii. „Din păcate, noi o dată pe săptămână. Nu avem sală. Clujul fiind foarte mare, sălile sunt foarte ocupate”, spune sportivul. Echipa își găsește loc pentru pregătire în sala unei facultăți din oraș.
V-ați gândit vreodată cum ar fi să faci performanță în astfel de condiții? Iar dacă ar avea propria sală, lucrurile ar sta cu totul altfel. „Cu siguranță, da. Atunci ne-am putea face timp pentru a face antrenamente. După serviciu, noi suntem cu serviciu, seara ne-am găsit timp să jucăm”, adaugă Alexandru. Chiar și așa, pasiunea pentru baschetul clujean rămâne uriașă. Merge constant la meciurile echipei din Liga Adriatică și Liga Campionilor. „Avem abonamente oferite de echipă, pentru că noi jucăm baschet, atunci ei ne oferă gratuit”. Idolul său este, fără îndoială, Stephen Curry.
Tineretul nu mai vine din urmă
Dar dincolo de problemele logistice, există o îngrijorare și mai mare. Lipsa unei noi generații de sportivi. Alexandru Deaconu vorbește deschis despre această problemă, care pare să afecteze întreaga mișcare paralimpică din România. „Vedeți că toți cu care ați vorbit, avem peste 30 ani, 40 Nu vine tineretul”.
Explicația lui este simplă și directă. Tinerii de azi au alte preocupări. „Da, se simte. Se simte că preferă să stai mai mult pe telefon. Pe calculator, da. Din păcate nu aducem…”.
E, pe bune, o realitate tristă.
Unii preferă, pur și simplu, să stea acasă, fiind foarte greu de atras către sport.
Lecțiile învățate în meciurile internaționale
Alexandru și colegii săi au avut ocazia să reprezinte România în competiții internaționale, în țări precum Turcia sau Germania. Chiar dacă rezultatele nu au fost mereu de partea lor, experiența a fost neprețuită. Au mers acolo cu o mentalitate de învingători, indiferent de scor.
„Știam că ei sunt mai buni, dar am zis că mai bine mergem, că să avem de unde învăța”, povestește el. Diferența de nivel este explicată prin investițiile mult mai mari din alte țări. „Da. Și se investește în ei. Și ei doar asta fac. Ei nu lucrează. Poate că au și alte job-uri. Mai mult pe sport”. În schimb, în România, sportivii paralimpici trebuie să aibă și un loc de muncă pentru a se putea întreține. „Toți lucrăm pentru că trebuie să ne susținem. Mai ales la mine la Cluj chiriile sunt foarte scumpe”.
În prezent, Alexandru Deaconu lucrează la Protecția Copilului, la Comisia de Handicap. Dar parcursul său profesional este unul vast și demonstrează o ambiție de fier. A fost, de-a lungul anilor, cusător la o firmă de echipament sportiv (Klimm Sport Prod), operator date, tehnoredactor la Stil Print S.R.L și chiar pedagog social la Asociația Societatea de Caritate Blythswood România.
