# Atletico Madrid apără un avantaj de 2-0 cu Barcelona pentru semifinalele Ligii > Atletico Madrid primește vizita Barcelonei în returul sferturilor Ligii Campionilor, după victoria cu 2-0 din tur. Echipe probabile și declarațiile antrenorilor. Publicat: 14 aprilie 2026, 11:29 · Autor: Liviu Lazar · Categorie: [Fotbal Extern](https://dolcesport.ro/./fotbal-extern/index.html.md) · Pagina web: https://dolcesport.ro/fotbal-extern/atletico-madrid-apara-un-avantaj-de-2-0-cu-barcelona-pentru-semifinalele-ligii/ · Publicație: DolceSport ![Atletico Madrid Barcelona](https://dolcesport.ro/wp-content/uploads/2026/04/Atletico-Madrid-Barcelona-1776155352-1024x576.jpeg) Atletico Madrid o primește în această seară, de la ora 22:00, pe Barcelona în manșa retur a sferturilor de finală din Liga Campionilor. Meciul de pe Metropolitano pornește de la un scor care îi avantajează clar pe madrileni, 2-0, obținut în turul de pe Camp Nou. Partida va fi transmisă în format liveTEXT pe DolceSport.ro. ## Misiune infernală pentru catalani În tur, Atletico Madrid a reușit să dea lovitura în deplasare, impunându-se cu 2-0. Meciul a fost însă puternic influențat de o decizie luată în minutul 41 de arbitrul român Istvan Kovacs. Acesta i-a arătat direct cartonașul roșu lui Pau Cubarsi, după ce fundașul l-a oprit din postură de ultim apărător pe Giuliano Simeone. Cu un om în plus, Atletico a profitat, iar Julian Alvarez și Sorloth au marcat golurile care fac acum diferența. Așadar, Hansi Flick nu se va putea baza pe Cubarsi în duelul din această seară. Echipa care va merge mai departe se va duela în semifinale cu învingătoarea din dubla Arsenal - Sporting (unde „tunarii” au un avantaj minim după prima manșă). ## Echipele probabile de start Diego Simeone și Hansi Flick par să fi conturat deja formulele de start pentru meciul decisiv. **Atletico Madrid (4-4-2):** Musso - Molina, Le Normand, Lenglet, Ruggeri - Simeone, Llorente, Koke, Lookman - Griezmann, Alvarez **Antrenor:** Diego Simeone **Barcelona (4-2-3-1):** Joan Garcia - Kounde, E. Garcia, G. Martin, Cancelo - De Jong, Pedri - Yamal, Olmo, Rashford - Lewnadowski **Antrenor:** Hansi Flick ## Ce spun antrenorii înainte de retur Diego Simeone, antrenorul gazdelor, a fost foarte direct în privința obiectivului echipei sale. Argentinianul știe exact ce are de făcut pentru a obține calificarea. „Știm ceea ce avem nevoie și ceea ce vom căuta pe teren. Obiectivul nostru este să mergem mai departe și vom juca în așa fel încât acest lucru să se întâmple. Vom aborda meciul așa cum am jucat întotdeauna împotriva Barcelonei. Știm că sunt un adversar foarte bun, dar suntem conștienți și de obiectivul nostru, care este calificarea”, a declarat Simeone. De partea cealaltă, Hansi Flick a pus accentul pe presiune și pe momentele cheie. E drept că echipa sa are de recuperat un handicap serios. „Important este să punem presiune pe ei. Dacă nu au presiune, joacă bine și nu ne va fi ușor să ne apărăm. Avem nevoie de o legătură bună între jucători. Unele meciuri se decid în câteva momente”, a spus tehnicianul Barcelonei. ## Istoricul de pe Metropolitano dă fiori La prima vedere, statistica recentă pare să fie de partea catalanilor. În ultimele 5 întâlniri directe disputate pe Metropolitano, Barcelona s-a impus de 4 ori, în timp ce Atletico a câștigat o singură dată. Chiar la cea mai recentă vizită, trupa lui Flick a plecat victorioasă, scor 2-1. V-ați fi așteptat la asta, nu? Numai că lucrurile stau puțin diferit când privim imaginea de ansamblu. Ultima victorie a celor de la Atletico pe teren propriu în fața Barcelonei a fost un categoric 4-0, pe 12 februarie. Și mai există un detaliu care le dă mari speranțe madrilenilor. Potrivit jurnaliștilor spanioli, formația din Madrid nu a mai pierdut acasă într-o fază eliminatorie din Champions League din 1997.