# Chelsea egalează un record negativ din 1912 după 50 de zile fără gol > Chelsea a pierdut cu 0-3 la Brighton și a ajuns la 5 înfrângeri consecutive fără gol marcat, o contraperformanță neatinsă din 1912. Managerul Liam Rosenior a avut un discurs dur. Publicat: 22 aprilie 2026, 18:42 · Autor: Liviu Lazăr · Categorie: [Fotbal Extern](https://dolcesport.ro/./fotbal-extern/index.html.md) · Pagina web: https://dolcesport.ro/fotbal-extern/chelsea-egaleaza-un-record-negativ-din-1912-dupa-50-de-zile-fara-gol/ · Publicație: DolceSport ![Chelsea](https://dolcesport.ro/wp-content/uploads/2026/04/Chelsea-1776872533-1024x576.webp) Chelsea se scufundă într-o criză fără precedent, pierzând fără drept de apel meciul cu Brighton, scor 0-3. Londonezii au ajuns la cinci înfrângeri consecutive fără gol marcat, o contraperformanță istorică, înregistrată ultima oară în urmă cu 114 ani, în 1912. ## Cinci înfrângeri consecutive la zero Scorul de neprezentare încasat marți seară, în prologul etapei a 34-a, nu face decât să adâncească problemele de pe „Stamford Bridge”. Înfrângerea cu Brighton, care a urcat peste Chelsea în clasament, a fost a cincea la rând în campionat, perioadă în care echipa a primit nu mai puțin de 11 goluri. Și nu a marcat niciunul. Ultima oară când londonezii au modificat tabela în Premier League a fost pe 4 martie, la victoria cu 4-1 de la Birmingham, contra lui Aston Villa. Atunci, golul reușit de Joao Pedro, care și-a completat hattrickul în minutul 64, a fost ultimul pentru actuala campioană mondială a cluburilor. Ultimele meciuri din Premier League ale lui Chelsea: - 0-3 cu Brighton (deplasare) - 0-1 cu Manchester United (acasă) - 0-3 cu Manchester City (acasă) - 0-3 cu Everton (deplasare) - 0-1 cu Newcastle (acasă) ## O bornă atinsă după 114 ani O asemenea serie neagră este, pe bune, istorică. Nu s-a mai întâmplat de mai bine de un veac, mai precis din 1912, ca gruparea din capitala Regatului Unit să rămână pe sec într-un mod atât de categoric. Cifrele sunt pur și simplu șocante. ## Managerul Rosenior, discurs-șoc La finalul partidei, managerul Liam Rosenior a avut un discurs ce a sunat a capitulare. Cuvintele sale au trădat o ruptură totală. „E o performanță inacceptabilă, fără explicații. Ceva trebuie să se schimbe imediat”, a declarat tehnicianul. Iar apoi a continuat, aproape refuzând să își asume ce s-a întâmplat: „Nu pot veni aici și să-mi asum răspunderea din cauza a ceea ce am văzut astăzi”. Antrenorul englez, sosit în ianuarie de la Strasbourg pentru a-l înlocui pe Enzo Maresca, părea că a revitalizat un vestiar cu probleme. Numai că lucrurile stau complet diferit. Din martie, Chelsea a câștigat un singur meci din ultimele nouă (succesul cu Aston Villa și un egal cu Burnley). Doar Tottenham are mai puține puncte adunate în campionat în aceeași perioadă, două! ## Viitor incert pentru antrenor În aceste condiții, v-ați fi imaginat că patronul Todd Boehly va sta cu mâinile în sân? Presa engleză deja se întreabă dacă americanul va risca o a patra schimbare de conducere tehnică în mai puțin de doi ani sau va decide să-l înlocuiască imediat pe Rosenior. Decizia trebuie luată rapid, pentru a nu risca rămânerea completă în afara cupelor europene, ceea ce ar reprezenta o lovitură financiară și de imagine uriașă pentru un club de talia lui Chelsea.