Fotbalul românesc a trăit un moment istoric odată cu primul meci oficial din Liga Națională pentru Amputați, organizat de FRF. La baza din Berceni a avut loc și primul derby, FCSB – Dinamo, unde roș-albaștrii s-au impus categoric în ambele partide, cu 4-0 și 5-0.
Un campionat la început de drum
Deocamdată, FCSB și Dinamo sunt singurele echipe de acest gen. Ar fi trebuit să existe și o formație a Rapidului, numai că giuleștenii nu au mai finalizat proiectul. Se poartă însă tratative pentru apariția a două noi echipe, una la Giurgiu și alta la Timișoara. Până atunci, campionatul se va juca sub forma a 6 „runde” a câte două partide tur-retur, în aceeași zi, pentru a stabili campioana ce va merge în Champions League Amputee.
Mihăilescu Tudorel, la 59 de ani fondator, manager și portar la FCSB, explică demersul. „Eu joc fotbal de peste 50 de ani. Am jucat și la echipe normale, la liga a 4-a. Sunt și managerul naționalei de jucători ampuți și dar ne-am gândit să facem un campionat, cum au și alte țări. Și așa am făcut această echipă a FCSB. Am vorbit cu domnul MM Stoica și a fost încântat”, a povestit el.
„Acum, de curând a apărut și Dinamo, iar FRF organizează primul nostru campionat. Băieții au mari emoții, chiar și cei mai experimentați. Fiindcă mulți nu credeau să apuce să joace fotbal organizat. Deocamdată suntem doar două echipe, dar așa au început și belgienii, de exemplu. Și avem speranțe că va mai apărea cel puțin una. Rapid a renunțat, dar de la Giurgiu se creionează o echipă, Podul Doamnei, care ar putea intra în campionat pe parcurs. Până acum, toți acești băieți jucau și se antrenau doar la echipa națională”, a adăugat Tudorel.
S-ar putea să vă placă și:
Rivali pe teren, prieteni în afara lui
La prima vedere, pare o scenă normală. Autocarul FCSB oprește, iar jucătorii coboară. Unii în cârje, alții cu proteze. Dar nimeni nu e încruntat. Ba chiar mulți zâmbesc, uniți de aceeași pasiune. Surpriza? Din același autocar au coborât și dinamoviștii, pentru că ambele echipe formează lotul naționalei, aflată în cantonament la Mogoșoaia.
E rivalitate, să nu credeți că nu este, dar, hai să fim serioși, ea rămâne undeva departe de iureșul din fotbalul obișnuit. Aici jucătorii sunt prieteni. V-ați gândit vreodată cât efort înseamnă să joci fotbal într-un singur picior? Regulile sunt clare: meciurile au două reprize de 25 de minute, iar jucătorii de câmp (sistem 6 plus 1) nu pot folosi protezele. Cârjele sunt doar pentru deplasare, orice atingere a mingii cu ele e considerată henț.
FCSB, o forță de neoprit
Meciurile nu au avut istoric.
Roș-albaștrii s-au impus lejer, 4-0 și 5-0, profitând de o echipă dinamovistă aflată la început de drum și în deficit de omogenitate. „Câinii” s-au apărat aproape tot timpul, încurajându-se de pe margine: „Hai, ușor, nu vă duceți în atac, stați aici!”.
Și totuși, FCSB are doi jucători de excepție. Ștefan Dogaru (21 de ani) este vedeta echipei. Născut cu piciorul stâng nedezvoltat, se mișcă incredibil, driblează, șutează și are deja oferte din străinătate. Pentru el, „rezultatul nu e așa de important, ci să jucăm. E rivalitate, dar nu așa mare, suntem și colegi la echipa națională, ne-am împrietenit. Adversari pe teren, prieteni în vestiar. Dar noi vrem să fim campioni, să ajungem în Champions League și, de ce nu, să ne batem la trofeu”.
Colegul său, Marian Sacacol (46 de ani), are o poveste la fel de puternică. Fost motociclist, a pierdut un picior într-un accident. Asta nu l-a oprit. A jucat pentru Moldova și Franța, câștigând trei titluri cu Paris FC. „În martie 2002, eram pe motocicletă și am avut un accident cu o mașină. Iar la 6 luni de la operație am plecat cu naționala Moldovei la un turneu la Soci. Așa am început”, își amintește el. „Nu sunt bani în sportul ăsta, doar medalii și cupe, dar important e să faci ce-ți place. De aceea, le spun tuturor, găsiti-vă o pasiune și nu vă lăsați. Indiferent că sunteți normali sau cu handicap!”
„Dacă nu puteți merge, târâți-vă!”
La Dinamo, Petru Canda (48 de ani), personal trainer la Hunedoara, e unul dintre veterani. A avut un accident la 19 ani și a rămas fără piciorul stâng. Mesajul lui este cutremurător de puternic. „La început a fost greu, dar iubesc fotbalul și, cu antrenamente, cu pregătire se poate ajunge la obiectivul propus. Fotbalul îmi oferă libertate, șansa de a face ceva ce nu mai credeam că pot face în viață.”
Lecția lui e simplă: „«Never give up!». Acum ești jos, dar trebuie să mergi înainte, oricum ar fi. Dacă nu poți să mergi, te târâi și oricum trebuie să faci asta! Credeți în puterile voastre, nimic nu e imposibil, doar trebuie să vrei!”. E drept că nu a uitat de rivalitate și a aruncat o săgeată amicală: „Mai facem și glume între noi, acum îi mai șicanăm pe adversari, le zicem că să mai joace FCSB și în play-out, să vadă cum e!”.
Partidele s-au încheiat cu îmbrățișări și poze făcute împreună. Când un jucător cădea, adversarii erau primii care îl ajutau să se ridice. S-au auzit chiar și glume la un fault: „l-a lovit cu piciorul celălalt! Să ia galben!”. Pentru câteva ore, toți au uitat de cârje.
