Echipa națională de handbal masculin a României a suferit duminică o înfrângere rușinoasă, 31-37 la Buzău cu Turcia, ratând astfel calificarea la Campionatul Mondial din 2027. Dincolo de scor, un moment a încins spiritele: indicațiile selecționerului George Buricea (46 de ani) din time-out-ul de la final, când a părut că nu știe regulamentul. Dar antrenorul vine acum cu explicații și susține că lucrurile stau puțin diferit.
„Exprimarea mea a fost o idioțenie!”
Să recapitulăm faptele. Cu un minut și 14 secunde rămase din meci, la scorul de 31-35 pentru turci, selecționerul României le-a transmis jucătorilor o idee complet greșită, în condițiile în care în tur fusese 37-32 pentru noi. „Cât a fost scorul în tur? 32-37? La 5 [goluri diferență] ne calificăm noi. OK?!”, le-a spus Buricea. Să fie, pe bune, doar atât de simplu? Nu, pentru că la scor egal la general s-ar fi ajuns la aruncări de la 7 metri.
Iar selecționerul susține că a fost doar o gafă de exprimare, nu una de cunoaștere a regulamentului. „În primul și în primul rând vreau să vorbesc despre time-out, pentru că într-adevăr m-am exprimat greșit. Dar a fost doar o exprimare nefericită, nu pentru că noi nu am fi știut regulamentul”, a declarat Buricea. El insistă că toți cei din vestiar cunoșteau scenariile. „Scenariul calificării era cunoscut în vestiar. Chiar și când am revenit după pauză, antrenorul federal ne-a repetat același lucru, dacă este egal la general la final, vor fi lovituri de la 7 metri. Nu se punea problema să nu știm regulamentul.”
Atunci, de unde confuzia? Buricea pune totul pe seama tensiunii. „Exprimarea mea a fost o idioțenie, pentru că eram frustrat și nervos de tot ce s-a întâmplat în timpul meciului. Am avut un joc oribil, multe ratări, apărare zero, repriză zero.” Antrenorul adaugă că jucătorii au înțeles, de fapt, planul corect: „Dar toată lumea știa ce avem de făcut, de aceea nimeni nici nu m-a contrazis. Le-am zis băieților să stăm până la final în atac, să nu terminăm acțiunea mai devreme. Să finalizăm în ultimele secunde, să nu le mai dăm adversarilor șansa să mai aibă un atac. Să rămânem până în ultimele 4-5 secunde, să dăm șut, iar dacă e gol, super, te califici. Dacă nu, măcar mai ai 7 metri în buzunar.”
S-ar putea să vă placă și:
O regulă veche de ani buni
Buricea respinge ferm ideea că n-ar fi fost la curent cu regulamentul, care nu mai ține cont de golurile marcate în deplasare, și aduce chiar un exemplu personal pentru a-și susține punctul de vedere.
„Nu s-a schimbat ieri, este de câțiva ani așa. Eu, cu CSM Constanța, m-am calificat în grupele European League la Granollers la 7 metri, fiind aceeași situație, scor egal la general după două manșe. Nu au contat golurile mai multe înscrise în deplasare. Deci nu a fost nicio noutate.”
„Niciun antrenor nu poate face nimic”
Dincolo de gafa din time-out, selecționerul crede că problemele handbalului românesc sunt mult mai adânci și că niciun antrenor, oricât de titrat, nu ar putea face minuni în acest moment. „Poate să vină mâine Jacobsen și Dujshebaev (n.r. – selecționerii Danemarcei și Franței), nu au ce să facă în situația actuală a handbalului românesc.”
El arată cu degetul spre jucătorii care refuză convocările și spre lipsa de soluții de pe bancă. „Pe lângă faptul că nu este normal ca unul și altul să refuze naționala pentru că știu că nu pot păți nimic, deoarece regulile federației permit asta, toată lumea întreabă de ce nu l-am luat pe unul sau pe altul. Dar în realitate trebuie să crești jucători pentru că nu mai avem alții.”
O calificare ar fi ascuns gunoiul sub preș.
„Nici o eventuală calificare în fața Turciei nu rezolva problemele. Doar le ascundeam. Problemele sunt de sistem. Trebuie academii, trebuie metodică, trebuie sprijin pentru copii”, a continuat selecționerul.
Unde sunt academiile?
Buricea preia un discurs rostit chiar de jucători, care cer investiții la nivel de juniori, dar spune că nu există voință reală pentru a schimba ceva. „Jucătorii au spus: «Ajutați copiii, trimiteți-i în academii, așa cum a procedat Italia, Insulele Feroe și alte națiuni mai mici». Dar nu există voință reală. Se vorbește mult, dar nu se face nimic.”
Până la urmă, cine e de vină? „Oricine ar veni antrenor, fără sistem, nu poate face nimic. Aici, sus, facem cât putem, cu ce avem la dispoziție. Dar hai să vedem concret cum îi ajutăm pe ăștia mici. Cum rezolvăm problemele? Le rezolvă Buricea? Le rezolvă altcineva? Nu! Este un întreg sistem.”
Soluția propusă de el implică o reformă legislativă și o implicare totală. „Dacă nu ne punem la masă, dacă nu există o metodică după care să lucrăm, dacă nu sunt niște legi clare… Eu am spus mereu: de ce nu putem face o academie? Nu avem banii ungurilor să facem șase academii. Dar putem începe cu una, cu 20 de copii. Dacă începem acum și facem o academie serioasă, cu antrenori buni, preparatori, psihologi, școală, părinții își vor lăsa copiii. Dar ni s-a spus mereu că nu se poate, pentru că legea nu permite cumularea banilor din multe Centre de Excelență. Bun, atunci hai să mergem la minister, hai să schimbăm legea, hai să ne implicăm, să cerem, să luptăm.”
