Eliminarea din semifinalele Champions League a lăsat urme adânci la Barcelona. Președintele Joan Laporta a reacționat dur după eșecul cu Atletico Madrid, 2-3 la general, și a trimis astăzi o a doua plângere oficială la UEFA, acuzând direct arbitrajul din dubla manșă. Este al doilea demers de acest fel, după cel inițiat în urma meciului tur, care îl viza pe Istvan Kovacs.
Laporta: „Ceea ce ne-au făcut este intolerabil”
Furia este cuvântul de ordine în tabăra catalanilor. Deși victoria la limită din retur, 2-1, nu a fost de ajuns pentru calificare, șefii clubului blaugrana aruncă toată vina pe brigăzile de arbitri. Joan Laporta nu s-a ferit de cuvinte și a criticat în termeni duri prestațiile „centralilor” și ale celor din camera VAR.
„În primul rând, vreau s-o felicit pe Atletico, dar acest lucru nu scuză faptul că arbitrajul de ieri, atât al arbitrului de centru, cât și al VAR, a fost o rușine. Ceea ce ne-au făcut este intolerabil”, a tunat președintele Barcelonei în timpul unei vizite la Trofeul Conde de Godó.
Și nu s-a oprit aici. Laporta a detaliat nemulțumirile legate de prima manșă, oficiată de Istvan Kovacs. „În prima manșă, nu ne-au acordat un penalty clar și au eliminat un jucător care merita un cartonaș galben, pentru că Giuliano nu a avut mingea sub control. Cartonașul roșu ne-a afectat foarte mult”, a continuat oficialul, făcând referire la o fază care, în opinia sa, a decis soarta calificării încă de la Barcelona.
Erori grave acuzate și în retur
Dacă meciul tur a încins spiritele, returul de la Madrid (arbitrat de francezul Clement Turpin) pare să fi umplut paharul. Pe bune, cum altfel să interpretezi tirada președintelui? Laporta a analizat la sânge fiecare fază controversată, considerând că echipa sa a fost dezavantajată sistematic.
„A fost o dublă în care deciziile arbitrale ne-au prejudiciat foarte mult. În retur, Eric García nu era ultimul om, Koundé urma să intervină. Arbitrul a acordat un cartonaș galben, iar VAR l-a determinat să-și modifice decizia”, a explicat el.
O decizie capitală.
Dar lista nemulțumirilor este mult mai lungă. „Golul lui Ferran era gol, penalty-ul acordat lui Olmo era penalty și atacul asupra lui Fermín e intolerabil, pentru că i-a sfâșiat toată partea superioară a buzei. Suferea când i se sutura rana și nici măcar cartonaș. Este inadmisibil!”, s-a revoltat Laporta.
Barcelona așteaptă explicații de la UEFA
Clubul catalan nu se mulțumește doar cu declarații de presă. După ce prima scrisoare trimisă la Nyon, în care se denunța un henț comis de Pubill în tur, a rămas fără un răspuns favorabil, Barcelona forțează din nou ușa forului european. Oare de data asta vor avea mai mult succes?
Iar Laporta, care își va relua oficial funcția de președinte pe 1 iulie, a confirmat că demersurile vor continua. „Barça cere explicații cu privire la motivul pentru care acea plângere nu a fost admisă, iar președintele Yuste mi-a spus că se va depune alta, întrucât ceea ce s-a întâmplat ieri este inadmisibil. Au existat decizii care au afectat grav interesele clubului”, a încheiat președintele unui club cu datorii de peste un miliard de euro.