Lorena Ostase, pivotul de 28 de ani al Gloriei Bistrița și al naționalei României, este una dintre vocile sezonului în handbalul românesc. Cu 68 de goluri marcate în actuala stagiune a Ligii Campionilor, ea conduce din teren o echipă care luptă pe trei fronturi și visează la primul trofeu din istorie, având cel mai bun parcurs de până acum.
„Se poate realiza tot”
Gloria Bistrița trăiește un sezon de vis, iar Lorena Ostase, căpitanul echipei, este convinsă că limitele pot fi depășite. Echipa este angrenată în lupta pentru campionat, Cupa României și Liga Campionilor, iar optimismul este la cote maxime. „Îmi doresc foarte mult ca în această stagiune să realizăm tot ce se poate realiza. În momentul de față, chiar se poate realiza tot”, spune Ostase.
Iar emoția este palpabilă în vocea ei. „Mă emoționează doar când mă gândesc la ce șanse avem pe toate planurile și mă emoționează că, la început, nu știu câtă lume ne dădea aceste șanse. Îmi doresc, la final de sezon, să spunem că am reușit, că Gloria Bistrița a reușit și a câștigat un trofeu”, adaugă pivotul ardelencelor, care a făcut din Bistrița noua sa casă.
Un drum presărat cu greutăți
Până la urmă, parcursul ei nu a fost deloc simplu. Născută la Vaslui, Lorena provine dintr-o familie modestă, un detaliu care i-a modelat caracterul puternic de astăzi. „Părinții m-au învățat să fiu puternică. Eu provin dintr-o familie foarte modestă. Iar atunci când lor le-a fost greu, eu nu am știut că le-a fost greu. Nu m-au lăsat niciodată să simt mai mult decât ar trebui și asta e foarte important pentru un copil. Abia când am crescut am realizat ce au însemnat zilele mai grele”, povestește sportiva.
S-ar putea să vă placă și:
Decizia care i-a schimbat viața a venit la doar 13 ani, când a plecat la Centrul de Excelență din Râmnicu Vâlcea, la 500 de kilometri distanță de casă. V-ați gândit vreodată ce înseamnă pentru niște părinți să-și lase copilul să plece atât de departe? „Întotdeauna am avut această libertate de a face ce îmi doresc și, poate, pentru ceea ce m-am născut, cum îmi place să cred. Ai mei au fost alături de mine – departe, dar aproape”, explică Lorena. Efortul a dat roade, culminând cu două medalii mondiale la junioare și tineret, inclusiv un aur în 2014, în Macedonia de Nord, unde a fost inclusă în echipa ideală a turneului.
Puterea de a aștepta și lecția accidentării
Cariera la senioare a început la Unirea Slobozia, a continuat cu șase sezoane la CSM Slatina și apoi la Rapid București. Au fost ani de muncă, dar și cu momente dificile, precum o accidentare gravă la umăr. „Când am avut accidentarea la umăr, acum câțiva ani, nu am fost pregătită mental pentru ce urma. A fost și vina mea pentru că nu m-am documentat foarte bine și eram foarte, foarte optimistă. Nu am știut ce include o recuperare, nu am știut că imediat după operație voi fi aproape ca o legumă pentru câteva zile”, recunoaște Ostase cu o sinceritate dezarmantă.
A fost un moment de cotitură. „Atunci când ești tânăr, dornic, ai acea încântare care nu prea se leagă cu ce simți când treci printr-o accidentare. E un moment în care tot ceea ce crezi că ești sau că vei fi stagnează și intervin mai multe.”
Dar lecția răbdării a învățat-o și în relația cu părinții, care își doreau pentru ea o ascensiune mai rapidă. „Ei mi-au vrut mereu binele, dar le-am explicat că binele în sport înseamnă la început să aștept, să muncesc și apoi vor veni toate lucrurile, responsabilitatea, faima. Dar trebuie să aștept un pic”, dezvăluie Lorena.
Visul olimpic și partea nevăzută a performanței
Acum, de la înălțimea experienței, Lorena Ostase știe exact ce vrea. Obiectivele sunt clare. „Îmi doresc o medalie cu echipa națională. Știu cât de greu este. Știu cât de dificil e să avansezi într-o competiție, să ajungi în Top 8, ceea ce nu am mai reușit de foarte mult timp”, afirmă ea. Apoi, după o scurtă pauză, rostește marele vis: „…la Los Angeles (n.r. la Jocurile Olimpice din 2028). Foarte mult!”.
Pe bune, e ușor să ajungi sus, dar e mult mai greu să te menții. „Îmi doresc stabilitate și să rămân la un nivel înalt cât mai mult timp pentru că este foarte ușor să ajungi acolo sus, dar e foarte greu să te menții printre cei mai buni”, completează ea.
În spatele succesului stau însă lucruri pe care publicul nu le vede. Și poate e mai bine așa. „Nu cred că îmi doresc ca oamenii să știe ce e în spatele unui sportiv. Trebuie să vadă partea frumoasă, cele 60 de minute în care noi venim, luptăm și câștigăm la final”, mărturisește Lorena. Ea crede că esența sportului este capacitatea de a te ridica după fiecare cădere, o lecție valabilă pentru oricine. „Am fost întrebată cum pot să se mai ridice după un asemenea eșec. Am zis că, pur și simplu, pui capul pe pernă și a doua zi o iei de la capăt. Cred că asta e valabil și pentru oamenii normali care trec prin lucruri foarte grele.”
