O stea a handbalului românesc s-a stins. Poate una dintre cele mai mari. Maria Scheip-Constantinescu, legendă a Rapidului și triplă campioană mondială, a încetat din viață la 91 de ani. Lasă în urmă o moștenire uriașă și un gol pe care nimeni nu-l mai poate umple.
Anunțul trist a venit luni, confirmat de Federația Română de Handbal printr-un mesaj postat online. Presa, citând Cancan, a preluat rapid informația: sportiva care a scris istorie pentru România a închis ochii pentru totdeauna. Lumea sportului o plânge. Gata. O pagină de aur s-a terminat.
„Miți”, o campioană mondială de 3 ori
Palmaresul? Copleșitor. Pur și simplu. „Miți”, așa cum o știa toată lumea, lasă în urmă performanțe care azi sună a SF. A câștigat trei titluri mondiale cu naționala României. Trei! În 1956, 1960 și 1962, victorii care au urcat România în elita handbalului, într-o epocă de glorie totală. Dar nu s-a oprit aici. A dominat și intern. A strâns cinci titluri de campioană cu Rapid București și încă unul cu Progresul Brașov, iar apogeul l-a atins în 1964, când a câștigat Cupa Campionilor Europeni, tot cu echipa giuleșteană.
De la Hălchiu la gloria absolută
Povestea ei nu a început pe marile arene, sub lumina reflectoarelor. Nicidecum. S-a născut în Hălchiu, lângă Brașov, într-o familie de sași. A fost al șaselea copil din nouă. O copilărie simplă, modestă, i-a format un caracter de oțel și o smerenie pe care nu a pierdut-o niciodată. Surprinzător sau nu, exact educația asta spartană, lipsită de luxul sportului modern, a fost motorul disciplinei și puterii de muncă care au dus-o în vârf. Drumul de la un sat oarecare din Transilvania până pe acoperișul lumii a fost lung, greu, dar l-a străbătut cu o determinare cum rar vezi.
S-ar putea să vă placă și:
Eleganța de pe teren și modestia din viața de zi cu zi
Cine a văzut-o jucând își amintește o apariție. Avea o eleganță rară pe teren, făcea spectacol la fiecare meci. Uimea prin tehnică, dar impresiona și prin caracterul arătat dincolo de semicercuri. Deși succesul a fost imens, ea a rămas mereu aceeași persoană modestă. Cu picioarele pe pământ. Dovada? Chiar felul în care voia să i se spună. „Miți mă strigă toată lumea de-o viață! La apelativul Maria nu prea răspund, nu sunt obișnuită”, a povestit ea într-un interviu, o mărturisire simplă, departe de faima medaliilor. Colege și adversare deopotrivă au iubit-o și au respectat-o.
A doua carieră: „Doamna profesoară”
Sfârșitul carierei nu a însemnat adio sport. Nici vorbă. După ce și-a pus ghetele în cui, Maria Scheip-Constantinescu s-a dedicat tinerelor generații. A devenit profesoară de educație fizică și a lucrat până în 1990 la Școala Sportivă nr. 3 și la Școala Generală nr. 184 din București. Acolo a modelat caractere, a sădit dragostea pentru mișcare și a dat mai departe pasiunea vieții ei. Statul român i-a recunoscut meritele abia în 2009. Atunci a primit Ordinul „Meritul Sportiv” Clasa I. Cam târziu, poate, dar o recunoaștere esențială pentru o sportivă de talia ei.
