Ezequiel Lavezzi, fostul star de la Napoli și PSG, a vorbit deschis despre cea mai grea perioadă din viața sa. La 40 de ani, argentinianul a dezvăluit lupta cruntă cu depresia care l-a dus la internarea într-o clinică de specialitate, o decizie luată pentru a putea trăi pentru copiii săi.
Cereți ajutor!
„Am fost internat într-o clinică și acum sunt bine, dar parcursul meu nu s-a încheiat”, a mărturisit Lavezzi într-un interviu amplu pentru Corriere della Sera. Fostul atacant, cu 51 de selecții pentru Argentina, a ales să ceară sprijinul celor apropiați în momentele critice. „Datorită sprijinului soției și familiei mele, m-am lăsat pe mâna psihologilor și a altor specialiști dintr-o clinică.”
Dar cum a arătat, pe bune, coșmarul prin care a trecut? Chiar el descrie experiența terifiantă: „Am cunoscut întunericul. Îmi făceam rău. Mie și celor din jurul meu. Alternam depresia cu crize de anxietate. Nu eram niciodată lucid, aveam capul plin de gânduri negative”. Mesajul său pentru cei care trec prin situații similare este direct și fără ocolișuri: „Celor care suferă la fel le spun: Cereți ajutor!”
Salvat de nașterea fiului său
Iar ieșirea din acest tunel întunecat a fost luminată de nașterea celui de-al doilea său fiu. „A venit într-un moment dificil al vieții mele, m-a ajutat să mă salvez. Mă învață un nou mod de a fi tată”, a povestit fostul fotbalist.
S-ar putea să vă placă și:
Zvonurile nu l-au ocolit.
În cea mai grea perioadă, speculațiile din presă nu au contenit, însă Lavezzi a învățat să le gestioneze. „Dacă m-au rănit? Da, dar erau lucruri pe care nu le puteam controla. Eram singurul care știa cu adevărat prin ce trec”. Acum, din Punta del Este, unde a început recuperarea, argentinianul se simte un alt om: „Am trecut printr-o perioadă dificilă, dar acum sunt bine. Sunt un om mai conștient și mai matur. Simt recunoștință: faptul că am fost atât de rău m-a schimbat ca persoană”.
Mingea m-a salvat
Și totuși, fotbalul rămâne undeva în plan secund. „A fost și va fi mereu cel mai bun prieten al meu. Dar acum sunt bine așa”, spune el, fără urmă de nostalgie. Decizia de a se retrage la doar 34 de ani, în 2019, a venit tot dintr-o conștientizare profundă: „Eram obosit, simțeam că a venit momentul să mă opresc și voiam să o fac cât încă eram la un nivel înalt. A fost un gest de respect față de fotbal. Mingea m-a salvat.”
Paradoxal, Lavezzi a mai vrut să renunțe o dată la fotbal (între 13 și 15 ani), când s-a apucat de meseria de electrician. „Fotbalul mă plictisea, așa cum mi s-a mai întâmplat și în alte momente ale carierei”. Revenirea s-a produs după un meci cu prietenii, când niște impresari l-au convins să încerce din nou, cu o condiție: „«Dar trebuie să începi să duci o viață de profesionist». Am acceptat”. Privind în urmă, la copilăria sa, realizează rolul cheie al sportului: „În cartierul meu se vindeau droguri, se umbla cu arme. Fără minge, nu știu unde aș fi ajuns”.
Napoli, o poveste de dragoste incredibilă
Cum vine asta că a ales Napoli deși avea o ofertă mai bună de la Atalanta? Explicația ține de magie și de un singur nume. „Apoi a apărut Napoli. Pentru noi, argentinienii, era orașul lui Maradona. Am renunțat la bani, dar simțeam că trebuie să aleg tricoul azzurro”.
A fost o decizie pe care nu a regretat-o niciodată. „Am fost copleșit de afecțiunea și pasiunea napoletanilor”, povestește el, amintindu-și scene incredibile, precum cei „50 de fani sub casă în fiecare dimineață.” Acolo s-a născut și porecla sa, „El Pocho”, legată de o amintire personală: „era numele câinelui meu care a murit, îl chema Pocholo”. Transferul la Paris Saint-Germain a fost un alt capitol important, dar argentinianul recunoaște supremația experienței din Italia: „M-am simțit bine. Nimic nu va depăși Napoli, locul pe care l-am iubit cel mai mult”.
Acum, fotbalul e doar o prezență distantă, cu meciuri urmărite ocazional la televizor. Ceea ce contează cu adevărat este prezentul. „Vreau să fiu o persoană care nu uită prin ce a trecut, care reușește să îmbrățișeze simplitatea și să se bucure de familie. Vreau să trăiesc, am norocul de a avea doi copii, cel mai mare dar al vieții”.
