Presa din Italia îi aduce un omagiu solid lui Mircea Lucescu, trecut în neființă marți. Prestigiosul cotidian Gazzetta dello Sport l-a descris pe tehnicianul român drept „Părintesc, inteligent, revoluționar: a câștigat 36 de trofee la conducerea a 8 echipe, inclusiv Cupa UEFA cu Șahtior, a lansat sute de fotbaliști de nivel înalt, a inventat analiza meciurilor”.
Inventatorul analizei video
Jurnaliștii italieni consideră că „măsura măreției lui Mircea Lucescu stă aici: toată lumea vorbește despre analiza meciurilor în zilele noastre, dar el a inventat-o. O făcea deja în România, în epoca Ceaușescu, cu mijloacele vremii”. Cum vine asta? Publicația detaliază metoda sa unică: „Îi împrumuta pe cei mai buni opt elevi de la cea mai apropiată școală și îi plasa pe fiecare într-o secțiune separată a stadionului, însărcinat să noteze pozițiile jucătorilor la fiecare cincisprezece minute. Își făcea notițele, își forma o imagine precisă a meciului și, a doua zi, explica echipei sale, Dinamo București, cum jucase”.
Iar odată cu evoluția tehnologiei, lucrurile au devenit mai simple. „Când a ajuns la Pisa, în Italia, în 1990, chiar înainte de a numi atacanți și fundași laterali, i-a cerut președintelui Anconetani un videorecorder”.
Un Nikola Tesla al fotbalului
Ziarul roz îl numește pe Lucescu un „Nikola Tesla al fotbalului, un geniu neconvențional care a inventat pentru sine și pentru alții. Un revoluționar viclean, un vizionar care nu s-a limitat la obișnuit, ci a știut să vadă dincolo”.
S-ar putea să vă placă și:
Dovada supremă a impactului său este poate statuia ridicată în cinstea sa la Donețk. V-ați gândit vreodată la asta?
„O statuie vorbește de la sine: a lui, expusă cu mândrie la Donețk, în fața Arenei Donbass, la câteva sute de metri de statuia lui Lenin din piața principală. Câți fotbaliști au una în timpul vieții sau în timpul carierei? Poate că o fac mai târziu, dar cu siguranță nu o fac dacă nu lași o amprentă, iar Lucescu a avut întotdeauna”.
Gândirea sa pornea de la o premisă simplă, dar puternică: „dacă fiecare face ceva într-un fel, nu înseamnă că este cel mai bun mod de a face acel lucru”. Așa a reușit să răstoarne ierarhii, de la duelul Dinamo-Steaua din anii ’80 și până la supremația lui Dinamo Kiev în Ucraina. Când era întrebat de sisteme de joc, strâmba din nas: „Nu antrenez formații, antrenez idei”.
Mai mult decât un antrenor
Pentru Mircea Lucescu, fotbalul era doar o parte a educației unui sportiv. El le cerea jucătorilor săi „mai presus de toate educație la toate nivelurile, inclusiv igienă și cultură, apoi dăruire și disciplină”.
Metoda sa era, pe bune, unică. „La fiecare meci în deplasare, își ducea jucătorii, pe cheltuiala sa, să vadă un monument, un muzeu, o bucată de istorie locală, chiar dacă asta însemna să sară peste ultima sesiune de antrenament. Fără ghid, făcea asta singur, în toate cele opt limbi pe care le vorbea”. Logica sa era impecabilă: „Sunt copii norocoși, călătoresc prin lume, nu pot vedea doar stadioane și hoteluri. Dacă fiul tău te întreabă ce ai văzut la Roma, la Paris, ce le spui?”.
Era fericit dacă jucătorii se căsătoreau de tineri, pentru că „un soț e matur, și poate un iubit”. Nu apela la amenzi, ci la dialog. Dar nu ezita să poarte un război al principiilor, cum s-a întâmplat la Brescia, unde l-a debutat pe un anume Pirlo la 16 ani și s-a certat cu liderul de atunci al vestiarului, Luzardi, pentru a-l proteja pe tânărul în care vedea viitorul.
Capodopera de la Donețk și fuga din război
Dar capodopera sa a fost realizată la Șahtior Donețk, alături de magnatul Rinat Ahmetov. Acolo a creat „Brazilia Ucrainei”, un proiect bazat pe o filosofie clară: „Sunt două moduri de a câștiga: cu bani sau cu tinerețe. Cu bani, câștigi cât timp țin banii; în acest ultim caz, continui”. Timp de 12 ani, a adus la Donețk o Cupă UEFA și a făcut cluburile mari ale Europei să tremure.
Visul a fost spulberat de război. Același coșmar l-a trăit și la Kiev, unde s-a trezit într-o noapte crezând că aude artificii, dar erau de fapt rachete rusești. Și-a folosit influența pentru a-și scoate jucătorii și familiile din țară, înainte de a pleca și el. Despre oferta de la Dinamo Kiev, rivala de moarte a Șahtiorului, povestea amuzat: „Am crezut că vor niște sfaturi prietenești, mi-au oferit echipa”.
Povești nespuse din Italia
Lucescu iubea Italia. Avea o casă pe Lacul Garda și era un fin cunoscător al culturii și gastronomiei. La Inter, dezvoltase o mică afacere cu Ronaldo Fenomenul: „îi dădea portocale roșii care soseau direct din Sicilia, iar Fenomenul îi răspundea cu sticle de bere braziliană”. Când l-a întrebat pe brazilian de ce duce o viață agitată, răspunsul a fost direct: „Domnule, viața e una”.
Ochii i se luminau când vorbea despre jucători. A avut nenumărate predicții care, la început, păreau exagerări, dar s-au adeverit aproape toate: „Simeone își compensează picioarele cu inteligență, va fi un antrenor grozav”, „Fernandinho e ca Pirlo”, „Diferența dintre Witsel și Pogba este vârsta”, „Mkhitaryan, cu capul, joacă cât vrea”. Nu credea în proiectele din Arabia Saudită sau China și avea o slăbiciune pentru a doua ligă italiană, despre care spunea că „e liga antrenorilor, cei cu bani nu câștigă neapărat”.
