La 86 de ani, Ion Țiriac nu renunță la singurul său „viciu”, zborul cu avionul privat, o pasiune pe care o are de peste patru decenii. Recent întors dintr-o călătorie în China, omul de afaceri a dezvăluit detalii neștiute despre regulile stricte din aviație și plăcerea de a sta la manșă, chiar și după zboruri care ocolesc jumătate de glob din cauza conflictelor internaționale.
Singurul mare lux
Întrebat direct ce vicii mai are la vârsta sa, Țiriac a răspuns fără ocolișuri. Nu e vorba de lucruri extravagante, ci de o necesitate transformată în plăcere. „Singurul mare lux care îl am e că călătoresc cu avionul privat. Adică nu-mi mai place să stau în aeroporturi, nu-mi mai place asta și o fac de 40 de ani deja”, a mărturisit fostul tenismen. Deține trei aeronave, dar, pe bune, situația nu e mereu roz. „Am vreo trei, dar nu-mi folosește pentru că mereu trebuie să mai repare unul, să mai repare altul, să mai repare altul.”
Zbor de 10 ore spre Beijing, ocolind jumătate de lume
Cea mai recentă călătorie, în China, a fost o adevărată aventură aviatică. Un zbor care în mod normal ar dura sub opt ore s-a prelungit mare. De ce? V-ați gândit vreodată câte zone de conflict trebuie să eviți în ziua de azi? Țiriac explică. „Atenție, dacă vreau să vă spun cât am făcut, am făcut două ore mai mult pentru că a trebuit să mă duc jos în Africa până în Egipt… N-am putut să mă duc drept pentru că nu poți să treci peste Iran, nu poți să treci peste Israel, nu poți să treci peste Rusia, nu poți să treci peste Ucraina. Și am făcut două ore mai mult, zece ore am făcut până la Beijing. Dar în mod normal trebuie să fac șapte ore jumate, opt ore.”
Pe o distanță atât de mare, cu un avion Bombardier Global, Țiriac lasă manșa pe mâna profesioniștilor. „Nu, nu, nu. Când e vorba de așa un zece ore, nu știu ce, am un pat și mă duc și dorm acolo zece ore și-i las pe ceilalți doi piloți.”
S-ar putea să vă placă și:
Căpitan în Europa, dar obligat să intre „în cușcă”
Lucrurile stau însă diferit pe continentul nostru. Iar pe distanțe mai scurte, Ion Țiriac preia controlul. „Ce e în Europa în general pilotez eu cu un căpitan”, spune el. Regulile sunt însă stricte, mai ales la zborurile lungi. „Dar de exemplu la un voiaj din ăsta ai nevoie de trei piloți. După opt ore ai nevoie de trei piloți, deci eu figurez ca pilot acolo.”
Pasiunea sa cea mai mare rămâne aterizarea.
„Dar îmi place foarte mult să aterizez”, recunoaște el, confirmând că a fost cel care a pus avionul la sol în Beijing. Pentru a putea face asta, însă, trebuie să respecte o regulă de aur, indiferent de avere sau faimă. „Atâta timp un pilot cât are medicalul și cât își face lecțiile în cușcă (simulator), că în fiecare an eu trebuie să mă duc în cușcă…. Cât iei simulatorul și iei medicalul, nu mai contează vârsta.”
„S-a scumpit kerosenul?”
La întrebarea inevitabilă legată de costuri, „Dar nu s-a scumpit kerosenul, v-ați descurcat?”, răspunsul lui Țiriac arată o delegare clară a sarcinilor la bord. „Cu kerosenul se descurcă celălalt pilot care își face treburile astea. Eu în general zbor pe partea stângă unde zboară căpitanul. Restul să vorbească cu radioul, cu toate treburile astea.”
Piloții săi sunt angajați permanenți, parte din structura Țiriac Air, o companie cu o istorie de peste trei decenii. „Nu, nu, sunt permanenți. Compania Țiriac Air se ocupă de toate avioanele. Unii au ieșit la pensie dintre toți cei cu care am început acum 30 și ceva de ani. Acum o fac cu o companie austriacă.”
