Carlos Alcaraz și Jannik Sinner, primii doi jucători ai lumii, au debutat cu victorii rapide în turneul Masters 1000 de la Monte Carlo. Liderul ATP s-a impus cu 6-1, 6-3 în fața lui Sebastian Baez, în timp ce italianul a trecut de Ugo Humbert cu 6-3, 6-0. Totul sub privirile celui mai rapid om din lume, Usain Bolt.
Sinner, demonstrație de forță
Italianul a pășit primul pe teren și a oferit o demonstrație de exactitate și calm. În fața francezului Ugo Humbert (locul 34 mondial), campionul de la Indian Wells și Miami 2026 s-a impus în doar o oră și 5 minute. Scorul a fost unul categoric, 6-3, 6-0.
„A fost o evoluție bună din partea mea”, a declarat Jannik la interviul de pe teren. Acesta a adăugat: „Trebuie să-ți schimbi un pic stilul de joc, modul în care abordezi anumite situații. Primul turneu de zgură nu e ușor niciodată. Am venit aici cu senzații bune, dar, în același timp, nu cu așteptări prea mari”. Sinner este dublu semifinalist la Monte Carlo și va juca în turul 2 contra lui Francisco Cerundolo sau Tomas Mahac.
Spectator de lux în tribune
Iar spectacolul a avut un martor pe măsură. În tribunele de pe Terenul Rainier III s-a aflat și Usain Bolt, deținătorul recordurilor mondiale la 100 m, 200 m și 4×100 m. Sprinterul jamaican, retras din activitate în 2017 și acum în vârstă de 39 de ani, s-a întâlnit cu Sinner după meci.
„Mă bucur să te văd la terenurile de tenis. Este o mare plăcere”, i-a spus italianul lui Bolt, cei doi îmbrățișându-se.
Alcaraz, un singur game în plus cedat
Puțin mai târziu, a venit și rândul liderului mondial Carlos Alcaraz să intre pe zgura de la Monte Carlo. Campionul en-titre a avut și el o evoluție impresionantă, învingându-l pe Sebastian Baez (numărul 65 ATP) cu 6-1, 6-3, într-un meci care a durat cu doar 5 minute mai mult decât cel al lui Sinner. Dar ce crede spaniolul despre propria evoluție?
„Este un start bun de turneu pentru mine”, a spus Alcaraz. „Sincer, sunt surprins de nivelul meu. Am crezut că voi juca mai rău, dar sunt fericit cu tot ceea ce am făcut azi. Poate unul-două lucruri nu le-am făcut prea bine în setul secund, l-am lăsat să intre un pic în meci, dar per total, mulțumit să joc din nou pe zgură”, a continuat Carlos.
Lupta pentru locul 1 ATP
Pentru Alcaraz urmează săptămâni extrem de încărcate, în care are de apărat titlul de la Monte Carlo, finala de la Barcelona și titlurile de la Roma și Roland Garros. E drept că miza e uriașă, fiind vorba de un total de 4.330 de puncte. Până la urmă, spaniolul pare relaxat în privința luptei cu Sinner pentru prima poziție mondială.
„Voi pierde poziția de număr unu în lume la un moment dat. Nu știu dacă va fi în turneul acesta sau la altul”, a recunoscut el. „Am de apărat o grămadă de puncte, va fi greu. Și chiar dacă le apăr, și Jannik va adăuga. Așa că voi încerca doar să joc cel mai bun tenis al meu și vom vedea ce se întâmplă. Locul 1 nu îmi stă în minte acum”, a asigurat Alcaraz.
Următorul său adversar va fi Tomas Martin Etcheverry din Argentina sau francezul Terence Atmane.












Lasă un comentariu