Ion Țiriac, la 86 de ani, face o serie de dezvăluiri incredibile despre începuturile sale. Omul de afaceri povestește cum, în anii ’50, împărțea un singur cartof pentru o zi întreagă, dar și despre sumele infime pentru care juca tenis la cel mai înalt nivel. Fostul mare tenismen susține însă că nu regretă nimic și că acele greutăți l-au format.
„Am făcut foame mare, foame, foame!”
Întrebat despre copilăria sa, marcată de sărăcie, Țiriac nu se ferește de cuvinte. Ba chiar își amintește cu luciditate de perioada de după Al Doilea Război Mondial. „Vă dau cuvântul meu că nu regret o zi din viața mea! Adică dacă aș face-o din nou și aș face-o altfel… Dar având în vedere vârsta care o am… Eu am trăit Al Doilea Război Mondial. Eu îmi aduc aminte avioanele, bombele și toate astea. De asta nu-mi place mie războiul.”
Dar dincolo de amintirile războiului, foamea a fost cea care i-a marcat primii ani. Pe bune, lucrurile stăteau dramatic. „În anii ’50 la început am făcut foame mare. Foame, foame! La cartoful care îl împărțeai pentru prânz și seară. Și nu mint. Între anii ’50 când a murit taică-meu până în ’53-’54, ăla era cartoful. Asta era foamea. Foame, foame! Dar te-a întărit foamea aia și te-a făcut să muncești”, a povestit omul de afaceri. Pentru a supraviețui, a muncit de la o vârstă fragedă. „Am lucrat la Steagul Roșu la 16 ani, nu e nicio rușine pentru mine și nu mă îndoiesc că au lucrat și alții.”
2 lire sterline pe zi la Wimbledon
Nici intrarea în sportul de performanță nu a adus cu ea bogăția. Contrastul dintre tenisul de atunci și cel de acum este uriaș, mai ales din punct de vedere financiar. V-ați putea imagina așa ceva astăzi? „Că am jucat Wimbledon 20 și ceva de ani pentru 2 lire sterline pe zi… Și eu și Năstase. 2 lire sterline pe zi să-ți plătești și undeva să dormi și să mai și mănânci un pic”, își amintește Țiriac.
S-ar putea să vă placă și:
Comparația cu premiile actuale este de-a dreptul uluitoare. „Astăzi, un jucător sau chiar o jucătoare care poate să piardă în 30 de minute în primul tur, ia 100.000 de sterline. Cu 100.000 de sterline îți cumperi un apartament în București. Dacă ai ajuns în primul tur…”
Cifrele sunt, pur și simplu, din lumi diferite.
„Dormeam cu Năstase în același pat”
Iar poveștile din acea perioadă nu se opresc aici. Spiritul de echipă și prietenia se formau în condiții greu de imaginat pentru sportivii de azi (care au un întreg staff în spate). „E adevărat, nu numai că dormeam cu Năstase în același pat, dar trebuia oarecum între noi să vedem cum facem, că diseară după ce ne antrenam toți, că eu eram cel mai bătrân ca de obicei, îi puneam: «Năstase, tu joci cu Panatta, Bertolucci joacă cu Dominguez».”
Banii erau atât de puțini, încât o masă banală devenea o adevărată operațiune de strângere de fonduri. „«Hai, Năstase, scoate banii pentru pizza!». «Ion, eu n-am bani, știi că n-am bani». Panatta: «Uite 3 dolari». Bertolucci: «Uite un dolar». Și luam 5 pizze pentru 8 inși și le împărțeam și mâncam și a doua zi ne antrenam iară 5 ore. Era altă treabă, alt sport, altă distracție”, a mai spus Țiriac.
Când a fost cu adevărat bogat
Cu o avere colosală astăzi, Ion Țiriac are o perspectivă unică asupra bogăției. Întrebat cum se simte când lumea îl numește miliardar, răspunsul său redefinește complet noțiunea de a fi bogat. Nu e vorba de cifre, conturi sau proprietăți.
„Domnule, nu știu despre ce vorbește lumea. Eu am fost bogat, și am spus-o și o repet acuma, poate o repet de prea multe ori: în prima zi când am intrat într-un restaurant și nu m-am uitat la prețul meniului.”
