Răzvan Lucescu (57 de ani), la aproape trei săptămâni de la decesul tatălui său, a rememorat ultimele clipe din viața legendarului Mircea Lucescu. Antrenorul s-a stins din viață pe 7 aprilie, la vârsta de 80 de ani, după ce suferise un infarct la Spitalul Universitar, unde fusese internat în urma unui leșin în cantonamentul naționalei de la Mogoșoaia. Cei doi au vorbit ultima oară pe 2 aprilie, cu o zi înainte ca totul să ia o turnură tragică.
Ultima convorbire: „Voi veni la finală”
Deși starea lui Mircea Lucescu se îmbunătățise și urma să fie externat vineri, 3 aprilie, destinul a avut alte planuri. Chiar înaintea externării, în timpul ultimelor teste, a suferit un infarct. Iar joi seara, în ultima lor discuție pe WhatsApp, „Il Luce” era extrem de optimist, promițându-i fiului său că va fi bine.
„Joi seara am vorbit ultima dată. Vineri a avut infarctul, joi seara am fost pe video, pe WhatsApp. Vineri, după infarct, două, trei secunde, mi-a pus Matei, fiul meu, telefonul cu el, pe WhatsApp. Era foarte obosit, ne-am salutat. Joi seara am vorbit puțin mai mult. Mi-a zis că urmează să plece a doua zi acasă: «Voi fi bine, merg acasă. O să încep să ies la plimbare, voi veni la finală»”, a povestit Răzvan Lucescu, vizibil emoționat.
„Nu a acceptat că era bolnav. Asta m-a și păcălit”
În ciuda diagnosticului dur primit la începutul anului și a presiunii uriașe (pe fondul unui stres mare acumulat pentru barajul cu Turcia), Mircea Lucescu a refuzat constant să accepte gravitatea situației. Ba chiar l-a liniștit pe Răzvan, aflat în Grecia, convingându-l că totul este sub control. Cum vine asta, totuși? Optimismul său l-a făcut pe fiul său să nu mai vină în țară de la Crăciun, o decizie pe care acum o privește cu regret.
„Să fiu sincer, nu cred că a acceptat vreodată cu adevărat că era bolnav. Indiferent de situațiile prin care a trecut în ultima parte, situații venite pe fond de mare stres. Nu cred că a acceptat. Știind că nu e ok, vorbind cu el, mă liniștea. Îmi spunea: «Nu am nimic, nu asculta pe nimeni, eu mă simt bine». Asta m-a și păcălit. De asta nu am mai venit la București, nu l-am mai văzut. Doar la telefon. Îmi pare rău, mă gândesc că am fi putut, măcar în ultimul moment, să fim lângă el. Să mai fi discutat cu el, să fi vorbit. Dar, nu pot spune că îmi reproșez. Știu foarte bine că și el a considerat ca e bine ca eu să stau aici, să îmi văd de treaba mea”, a completat actualul antrenor.
O poveste dureroasă.
Antrenoratul, viața și moartea lui Il Luce
Întrebat dacă a încercat vreodată să-l convingă pe tatăl său să renunțe la antrenorat, Răzvan a fost categoric. Fotbalul era totul pentru Mircea Lucescu, iar o astfel de discuție era pur și simplu imposibilă.
„Nu am încercat. Nu era nimic de încercat. Era viața lui, cum și eu o am pe a mea. Nu a încercat niciodată să mă convingă, mereu am știut să ne respectăm dorințele”, a explicat Răzvan. Cei doi semănau izbitor în felul în care trăiau fotbalul. „Când pierdea un meci, nu avea nici cea mai mică dorință să stea de vorbă cu cineva. La fel și eu, mă izolam foarte tare. Eram cu gândurile mele, nici măcar cu el. Înțelegea foarte bine asta, așa am fost amândoi.”
Până la urmă, concluzia e simplă. „L-am înțeles perfect. Asta își dorea, am înțeles că nu puteam să îi schimb ideea.”
O carieră de legendă în 36 de trofee
Mircea Lucescu lasă în urmă o moștenire colosală. Ca jucător, a evoluat pentru Dinamo București, Știința București și Corvinul Hunedoara, câștigând 7 titluri de campion și o Cupă a României, toate cu Dinamo.
Dar cariera de antrenor a fost cea care l-a transformat într-o legendă. A pregătit echipe precum Corvinul, naționala României, Dinamo, Pisa, Brescia, Reggiana, Rapid, Inter, Galatasaray, Beșiktaș, Șahtior, Zenit, naționala Turciei și Dinamo Kiev. Palmaresul său include nu mai puțin de 36 de trofee, printre care Cupa UEFA, Supercupa Europei, 9 titluri în Ucraina, două în România și două în Turcia.
