Ion Țiriac a făcut din nou spectacol la nivel înalt. La 86 de ani, miliardarul român a acceptat invitația lui Feliciano Lopez, fostul număr 12 ATP, de a participa la podcastul „Feli’s Room” direct din capitala Spaniei. Discuția a scos la iveală detalii fabuloase despre mutarea turneului iberic, dar și o viziune clară despre cum ar trebui să arate investițiile masive în sportul alb.
Cum a ajuns la tenis dintr-o intamplare
Și uite cum stau lucrurile. Omul care a transformat tenisul într-o afacere globală a pus mâna pe rachetă absolut din greșeală.
Cifrele vorbesc de la sine.
„Eu am început tenisul când alții deja se lăsau de jucat. Am pus mâna pentru prima dată în viața mea pe o rachetă cu trei zile înainte să împlinesc 15 ani”, a dezvăluit românul.
S-ar putea să vă placă și:
Lopez a replicat imediat, surprins de afirmație: „Serios?”.
Iar răspunsul a venit prompt, într-un mix savuros de spaniolă și italiană. „Eram însă un jucător bun de tenis de masă, la juniori, foarte bun. Și în lotul olimpic de hochei pe gheață. Tenisul a fost un accident pentru că orașul în care m-am născut, Brașov, în România, în munții Carpați, avea o echipă bună de tenis. Era un sport minor, dar avea un campionat național pe orașe”.
Totul a pornit de la o ofertă banală. „Într-o zi, un tip mi-a zis: «Nu vrei pentru 25 de bani să fii copil de mingi?, că adversarul meu nu a venit». I-am răspuns: «Da, cum să nu, dar dă-mi racheta ta, că ți-o înapoiez». Era un tip solid, vreo 100 de kilograme. M-a întrebat: «De când joci tenis?» De acum 5 minute», i-am zis. Am jucat un set. Aveam 15 ani și picioarele pe care le-am avut toată viața. Mereu am spus, ca hocheist, ca tenisman, picioarele m-au salvat. Am rămas cu chestiunea asta în cap și ca antrenor”.
Ascensiunea a fost fulminantă pe plan intern. „Așa, printr-un accident, am ajuns la tenis, în aceeași săptămână am devenit junior la echipă, am jucat primul turneu și în trei luni eram între primii patru din țară. În 2 ani am jucat Cupa Davis la 18 ani, la 19”.
Munca la uzina si marea dezamagire
Dar viața nu era doar sport. Pe vremea aceea, la 15-16 ani, Țiriac muncea la uzina Steagul Roșu din Brașov, unde primea învoire zilnică de patru ore pentru antrenamente pe teren. A jucat și hochei la Jocurile Olimpice de la Innsbruck din 1964, însă ulterior s-a dedicat exclusiv zgurii și ierbii. Punctul culminant al carierei a fost titlul de Grand Slam la dublu, obținut la Roland Garros în 1970.
Numai că retragerea din activitatea de jucător a venit pe fondul unei frustrări imense. Într-un dialog spumos relatat luni de Gsp, omul de afaceri a explicat exact ce s-a întâmplat. „În 1972 am jucat ultima finală de Cupa Davis și mi-am zis: «Mi-ajunge, nu mai pot la 33 de ani» și m-am dedicat exclusiv antrenoratului”.
De ce tocmai atunci? V-ați gândit vreodată la presiunea uriașă a acelor meciuri?
„Din cauza unei mari deziluzii, trei ani am jucat finala Cupei Davis cu Năstase care era acolo, la numărul 1 în lume, și nu am câștigat-o. Pentru mine era o chestiune importantă, iar la 33 de ani nu te mai recuperezi ca la 23. Noi jucam mult tenis, tenisul era la jumătate din viteza de azi, dar timpul petrecut pe teren, alergând, era probabil mult mai mare”.
Jucatorul cu zero talent si banii de la Wimbledon
E drept că tranziția spre antrenorat i-a adus alte satisfacții profesionale. Colaborarea cu argentinianul Guillermo Vilas (ajuns acum la 73 de ani și cvadruplu campion de Grand Slam) a durat mai bine de un deceniu.
„Am început full time să-l antrenez pe Vilas, au fost 11 ani. Pentru mine Vilas a fost cel mai mare jucător din toate timpurile”. Feliciano Lopez a rămas mască la auzul acestor cuvinte. Explicația românului a venit tăios, direct la țintă. „Pentru cineva care avea zero talent, 8 ore de antrenament în fiecare zi… Îmi scot pălăria, este ceva senzațional”.
„Dacă nu avea talent, ceva totuși avea, nu?”, a insistat spaniolul de 45 de ani.
„Puterea de a munci, dorința, inima și si capul. Pe unul ca Vilas îl poți compara cu Muster, un alt muncitor pe teren”.
Când vine vorba de banii din circuitul actual, lucrurile stau puțin diferit. Țiriac nu e de acord cu sistemul modern de premiere. „Premiile au crescut, dar nu atât de mult. Jucătorii au dreptate, dar eu spun că are dreptate câștigătorul. Să câștigi 100.000 de lire sterline pierzând în primul tur nu mi se pare justificat. «Da, mi-am sacrificat viața, am ajuns la Wimbledon», bravo, dar în prima zi de luni la Wimbledon sunt 128 de jucători în aceeași linie. Câștigă, câștigă Wimbledonul și ia atunci nu 5, ci 10 milioane”.
Planul de un miliard pentru premierul Italiei
Până la urmă, viziunea lui de business rămâne intactă. Privind spre explozia tenisului italian, dominat acum de liderul mondial Jannik Sinner și de alți șase jucători din Top 100 ATP, Țiriac știe exact ce ar face dacă ar avea o altă vârstă.
„Eu, dacă aș fi italian sau aș avea 50 de ani mai puțin, aș merge mâine la doamna Meloni, primul ministru, și i-aș spune: «Doamnă, am nevoie de un miliard și semnez acum, pe loc, că în 8 ani ți-i returnez. Fac trei stadioane, de 20.000, 15.000, 10.000, și alte 20 de terenuri în altă parte fiindcă Foro Italico este pre istoric, nu se poate atinge»”.
Același tupeu fantastic l-a ajutat să aducă tenisul de top la Madrid. La începutul anilor 2000, la insistențele regretatului Manolo Santana, decedat în 2021 la 83 de ani, a mutat turneul de la Stuttgart. „Am fost la Hong Kong în 2000, ca să văd dacă pot muta Stuttgart-ul acolo, rămăsese prea mic. Eram atunci președintele Comitetului Olimpic Român, dar la Hong Kong nu era loc. Iar Spania îi avea pe Moya, Corretja, Ferrero, dar nu avea un turneu mare. Am venit la Madrid, primar era un mare domn, Alvarez de Manzano”.
Argumentul a fost pur economic și logic. „Era o chestie logică, pe hârtie Parisul face un miliard pentru oraș după Roland Garros, cu hoteluri, turiști, iar Madrid, ce este madrid? Este Real Madrid de trei ori, apoi Atletico Madrid, fotbal, fotbal, fotbal, apoi baschet, handbal. Iar mie mi s-a părut potrivit ca loc, problema imensă era unde să se joace. Manzano s-a agățat cu dinții și în 6 luni s-a jucat, indoor”.
Prima ediție a avut loc în 2002 pe hard indoor la Madrid Arena, iar din 2009 competiția s-a mutat la faimoasa Caja Magica. Licența turneului Mutua Madrid Open a rămas în posesia miliardarului român până în 2021 inclusiv, an în care a vândut-o gigantului IMG pentru aproximativ 390 de milioane de euro.
