Gabriele Pin, antrenorul secund în vârstă de 64 de ani de la Sepahan, a trăit o aventură de coșmar pentru a scăpa din Iran, țară supusă bombardamentelor SUA și Israelului. Fostul mijlocaș al lui Juventus și Parma (cu care a câștigat Cupa Cupelor și Cupa UEFA) a povestit cum a parcurs nu mai puțin de 2.600 de kilometri cu mașina pentru a ajunge, înghețat, la granița cu Turcia.
Rachete la 20 km de oraș
Totul a început pe 28 februarie, când italianul se pregătea să zboare spre Dubai pentru o scurtă vacanță. Numai că planurile i-au fost date peste cap de primele bombardamente. Unul dintre jucătorii săi i-a dat de veste ce se petrece. „Câțiva jucători rămăseseră în Teheran pentru a pleca de acolo. Unul mi-a trimis un mesaj «Mister, ce se întâmplă? Ne-au pus să coborâm din avion, oamenii fug, am văzut rachete căzând». Erau cei care aveau să-l omoare pe Ali Khamenei, liderul spiritual. SUA și Israelul începuseră bombardamentele”.
Pin a adăugat că ținta a fost precisă. „Au lovit o instalație nucleară aflată la 200 de kilometri distanță. Bomba, care a explodat la 20 de kilometri de oraș, a servit în principal ca semnal pentru a speria oamenii și a-i îndepărta”.
Panica s-a instalat imediat, iar organizarea evacuării a fost făcută pe fugă. „Eram cu Branko, antrenorul portarilor. Ne-am grăbit înapoi la hotel, am făcut o valiză și am sărit într-o dubă a clubului, care ne-a organizat evadarea spre granița cu Turcia. Ajutorul lui Nicholas, un agent italian, a fost, si, cheie. Ne-a luat două ore să ieșim din oraș. Oamenii luaseră cu asalt magazinele și benzinăriile pentru a se aproviziona, copiii ieșiseră în stradă să sărbătorească. Sosise vestea morții lui Khamenei. Toate comunicațiile s-au întrerupt rapid. Nu am putut suna acasă ca să-mi liniștesc familia”.
S-ar putea să vă placă și:
Un drum de 15 ore fără oprire
Călătoria din Isfahan până în nord-vestul Iranului, la Tabriz, a fost un adevărat calvar pentru tehnicianul italian. Un drum care, în mod normal, n-ar trebui să pună probleme, s-a transformat într-o probă de anduranță.
„Mai mult de 15 ore ne-a luat, fără pauze. Șoferii nu voiau să se oprească să se odihnească. M-am așezat lângă al meu imediat ce i-am văzut capul clătinându-se. L-am ținut treaz”, a povestit Pin.
Iar distanța totală a fost una uriașă, presărată cu obstacole la tot pasul. „Am ajuns la Tabriz și de acolo la graniță, după o călătorie de 2.600 km. La fiecare benzinărie, aveam o coadă de 3 km”.
De la 28 de grade la -18
Dacă haosul și oboseala nu erau de ajuns, vremea le-a dat și ea bătăi de cap. V-ați fi imaginat o asemenea diferență de temperatură? „Am pornit la 28 de grade și am ajuns la -18! Nu eram pregătiți pentru acel frig. Mâinile mi se învinețiseră”.
Frigul extrem aproape că l-a blocat la controlul pașapoartelor.
„Mi-au cerut pașaportul, dar nu l-am putut scoate din jachetă; aveam degetele înghețate. A trebuit să mi-l ia”.
„Faceți câte poze vreți, dar lăsați-mă să trec”
La graniță, emoțiile au continuat cu vameșii. Problemele s-au rezolvat, e drept, într-un mod specific zonei, dar antrenorul a avut parte și de o surpriză. Unul dintre soldați era microbist și l-a recunoscut din perioada petrecută la Esteghlal, un alt club iranian.
„S-au rezolvat cu câteva bancnote. Dar nu eu am plătit. Un soldat m-a întrebat «Antrenorul lui Esteghlal?». Cu Esteghlal câștigasem un titlu pe care îl așteptau de nouă ani. «Pot să fac o poză?». Faceți câte poze vreți, dar lăsați-mă să trec… Dincolo de graniță, ne așteptau dubele de la Vanspor, clubul turc pe care îl contactase echipa mea. Ne-au dus în orașul Van, din apropiere. Eram epuizați, dar în loc să dormim, eu și Branko am reușit să cumpărăm online două bilete de avion spre Istanbul. Am plecat imediat și de acolo spre Bologna”.
