Fundașul german Nico Schlotterbeck, în vârstă de 26 de ani, este pe punctul de a semna un nou contract cu Borussia Dortmund. Numai că înțelegerea ar putea include o clauză surpriză, care i-ar permite să plece la Real Madrid chiar în această vară, în ciuda unui acord valabil până în 2027.
Contract cu dedicație pentru Madrid
Deși negocierile au fost temporar blocate după îndepărtarea managerului Sebastian Kehl, se pare că o nouă înțelegere este iminentă. Iar aceasta vine cu niște condiții cel puțin interesante. „Dar noul său contract va include clauze foarte specifice care îi vor permite să plece. Cifre, excepții. Unele chiar și pentru această vară. Pentru că nu este exclus ca, dacă va avea un Campionat Mondial grozav, să-și facă bagajele după aceea”.
Pe bune, cum vine asta? Ei bine, Dortmund vrea să se asigure că nu îl pierde pe gratis sau pe o sumă modică peste câțiva ani.
„Prioritatea lui Dortmund este să nu-l piardă gratuit”.
Și se pare că relația foarte bună cu Real Madrid ar putea juca un rol decisiv în acest scenariu.
Salariu de 14 milioane și un acord până în 2031
Noul acord, așa cum fusese negociat inițial cu Kehl, prevedea un salariu puternic de 14 milioane de euro brut anual (adică undeva în jurul a 8 milioane de euro net pe sezon). Durata contractului ar urma să fie până în 2031, o perioadă considerabilă. Dar partea cea mai importantă e alta.
Se pare că „cele mai semnificative evoluții se află în clauze. Modalitățile specifice în care poate pleca vor fi clar definite pe hârtie. Cifrele exacte nu sunt încă disponibile, dar Real Madrid știe că va exista una dedicată, dacă va dori să-l transfere în această vară”.
Ce se întâmplă cu Rüdiger?
În tot acest timp, la Madrid se discută și viitorul altui fundaș german, Antonio Rüdiger. Președintele Florentino Perez pare decis să-i prelungească înțelegerea. V-ați fi gândit la asta după problemele lui medicale?
Lucrurile par să se fi rezolvat. „Disconfortul din genunchiul stâng a dispărut complet după recenta călătorie la Londra, unde i-a fost eliminat lichidul care îi provoca durere și inflamație. Iar statisticile îl susțin: a fost titular în nouă din cele unsprezece meciuri de la revenirea sa. Reînnoirea contractului «nebunului» nu mai este nicidecum o idee nebunească”.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPonyCe verifici singur la mașină în fiecare lună și înaintea unui drum lung
BravonetPaula Cojocari, soția lui Stelian Ogică, contestă cei 1.000 de euro acordați de prima instanță după o arsură la un tratament estetic. Ceruse 15.000 de euro.
LylaPeplumul, partea evazată de sub talie, revine în colecțiile de toamnă-iarnă 2026. Cum îl porți cu jeanși
Revista IoanaCaloriferul rece sus și cald jos poate avea aer. Aerisirea poate scădea presiunea centralei proprii
FinanciarulȚinta de deficit de 6,2% a României pentru 2026 depinde de încasarea până la 31 decembrie a 4,23 miliarde de euro din granturi încă în evaluare
News24Firmele vizate de anularea unor datorii de TVA pot cere banii plătiți înapoi. Refuzul ANAF poate fi contestat în 45 de zile de la comunicare










