Lumea sporturilor de iarnă a fost zguduită după prăbușirea suferită de Lindsey Vonn la Jocurile Olimpice din 2026. Ajunsă la a patra operație la piciorul stâng, sportiva de 41 de ani a transmis un mesaj de pe patul de spital, în timp ce un medic chirurg vine cu un avertisment sumbru legat de viitorul ei, relatează Digisport.
Pe 8 februarie 2026, pe pârtia de la Cortina d’Ampezzo, una dintre cele mai mari schioare din istorie s-a prăbușit, iar imaginile au făcut rapid înconjurul lumii. Potrivit Digisport, după o săptămână de la accident și o nouă intervenție chirurgicală efectuată sâmbătă, Vonn se pregătește de o lungă perioadă de recuperare în Statele Unite.
„Există riscul de amputare”. Avertismentul dur al chirurgului
Deși Lindsey Vonn a anunțat că „operația s-a încheiat cu succes”, medicul chirurg Bertrand Sonnery-Cottet a oferit o perspectivă mult mai gravă asupra situației. Acesta a subliniat că accidentarea sportivei americane este mult mai serioasă decât pare.
Medicul a atras atenția că „la aceste tipuri de leziuni există riscul de amputare”. În fața fostei campioane olimpice se află un drum lung până la recuperare, ea urmând să fie supusă unor intervenții chirurgicale suplimentare în Statele Unite.
Reacția oficială: „Toată lumea era pur și simplu în stare de șoc”
Sophie Goldschmidt, președintele Asociației de Schi și Snowboard din SUA, a vorbit despre momentul accidentului și despre planurile de viitor. Ea a confirmat că Vonn va fi ajutată de personalul medical al echipei pentru a se întoarce acasă.
„Lucrăm la toate acestea în acest moment. Avem o echipă grozavă în jurul ei, care o ajută și se va întoarce în SUA pentru alte operații”, a declarat Sophie Goldschmidt, citată de eurosport.ro.
Oficialul a descris atmosfera de pe pârtie imediat după căzătura sportivei. „Impactul, liniștea, toată lumea era pur și simplu în stare de șoc. Și se putea observa că a fost o accidentare foarte urâtă. Există mult pericol în practicarea a tot felul de sporturi alpine, dar asta oferă o mai bună înțelegere a cât de supraoameni sunt acești sportivi.”
Goldschmidt a adăugat o reflecție despre riscurile asumate de sportivi. „Adică, să-ți pui corpul în pericol, să mergi cu acele viteze… Uneori este foarte greu să transmiți asta. Pericolul uneori îi atrage pe fani și este destul de captivant. Evident că sperăm să nu avem astfel de accidentări, dar, din păcate, face parte integrantă din sportul nostru.”
Mesajul lui Vonn de pe patul de spital: „Nu fiți triști!”
După a patra operație, Lindsey Vonn a transmis un mesaj pe Instagram pentru a-și liniști susținătorii. Ea le-a cerut fanilor să nu fie triști pentru ea, ci să se inspire din lupta pe care o duce.
„Am citit multe mesaje în care oamenii spuneau că ceea ce mi s-a întâmplat îi întristează. Vă rog, nu fiţi trişti! Sper mai degrabă că acest lucru vă va da puterea să continuaţi să luptaţi, pentru că asta fac eu şi asta voi continua să fac”, a scris Vonn.
Schioarea a răspuns și criticilor privind decizia de a concura, asumându-și pe deplin riscurile. „Nu am ajuns la start fără să fiu conştientă de potenţialele consecinţe. Ştiam ce fac. Am ales să îmi asum acest risc. Fiecare schioare la start îşi asumă acelaşi risc, pentru că, în final, chiar dacă eşti cea mai puternică persoană din lume, muntele are întotdeauna ultimul cuvânt.”
Fără regrete: „Mental, eram mai pregătită ca niciodată”
În ciuda faptului că suferise o ruptură a ligamentului încrucișat anterior al piciorului stâng pe 30 ianuarie la Crans-Montana, Vonn susține că la startul de la Cortina era într-o formă fizică mai bună decât în multe momente din trecut. Ea a afirmat că era mai puternică chiar și decât la finalul carierei sale în 2019, când a câștigat medalia de bronz la Campionatele Mondiale.
Sportiva a insistat asupra pregătirii sale psihice: „Mental, eram mai pregătită ca niciodată”. Lindsey Vonn asigură că nu are regrete și că așteaptă cu nerăbdare momentul în care va putea „sta din nou în vârful muntelui”.