Moartea liderului de cartel Nemesio Oseguera Cervantes, cunoscut ca „El Mencho”, a aruncat statul mexican Jalisco într-un haos de nedescris. Situația tensionată ridică semne de întrebare cu privire la siguranța meciurilor de la Cupa Mondială din 2026, programate pe Estadio Akron, chiar în inima regiunii afectate.
În acest context, președinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, a intervenit pentru a calma spiritele. Potrivit Fanatik, șefa statului a oferit asigurări ferme că partidele se vor desfășura conform planului, precizând că există „toate garanțiile” în acest sens. Mai mult, aceasta a confirmat că nu există „niciun risc” pentru suporterii care vor călători în Jalisco.
„Obiectivul nostru este siguranța și pacea”
Președinta Sheinbaum a subliniat angajamentul autorităților pentru restabilirea ordinii, după ce liderul cartelului Jalisco New Generation (CJNG) a decedat duminică în timpul unei operațiuni militare. „Cel mai important lucru este că, așa cum am spus și ieri, obiectivul nostru este siguranța și pacea, pentru asta lucrăm”, a declarat Claudia Sheinbaum, conform The Athletic.
Impactul evenimentelor recente s-a resimțit deja în lumea sportului, mai multe turnee de tenis programate în Mexic fiind anulate. În luna decembrie, președinta Mexicului a participat la tragerea la sorți pentru grupele Cupei Mondiale, alături de liderul Statelor Unite, Donald Trump, și de prim-ministrul Canadei, Mark Carney.
Reacția FIFA în fața crizei
Forul mondial fotbalistic monitorizează atent situația din Mexic, una dintre cele trei țări gazdă ale turneului final din 2026. Un purtător de cuvânt al FIFA a transmis că organizația este în contact permanent cu autoritățile locale pentru a se asigura că totul decurge normal.
„FIFA monitorizează cu atenție situația din Jalisco și comunică în mod constant cu autoritățile. Vom urmări în continuare acțiunile agențiilor guvernamentale, care au ca scop menținerea siguranței publice și revenirea la normalitate, și ne reiterăm strânsa colaborare cu autoritățile federale, statale și locale”, a precizat oficialul FIFA.
Ce meciuri se vor juca pe Estadio Akron
Arena din apropierea orașului Guadalajara, cu o capacitate de peste 49.000 de locuri, este programată să găzduiască patru partide din faza grupelor Cupei Mondiale. Două dintre acestea sunt din grupa A: Coreea de Sud împotriva câștigătoarei barajului D din Europa (Cehia, Danemarca, Irlanda sau Macedonia de Nord) și duelul dintre Mexic și Coreea de Sud.
Celelalte două meciuri programate pe Estadio Akron sunt Columbia contra învingătoarei barajului intercontinental 1 și partida dintre Uruguay și Spania. În plus, în luna martie, stadionul ar trebui să fie gazda meciurilor din barajul intercontinental 1, incluzând semifinala Noua Caledonie – Jamaica și finala, unde echipa câștigătoare va întâlni Republica Democratică Congo.































Lasă un comentariu