Universitatea Craiova a început play-off-ul cu stângul, 0-1 acasă cu FC Argeș. În centrul atenției a fost Ștefan Baiaram. Decarul oltenilor, huiduit de propriii suporteri la schimbare, a fost criticat dur de o legendă a clubului pentru anunțul recent privind plecarea sa din vară.
Huiduit de fani, criticat de o legendă
Titular în prima bătălie din play-off, Ștefan Baiaram nu a convins în cele 83 de minute petrecute pe teren, iar la înlocuire a fost întâmpinat de un val de huiduieli din partea fanilor de la Peluza Nord. Iar Aurel Țicleanu (67 de ani), fostul mare jucător al Craiovei, nu a avut milă. Acesta consideră că anunțul plecării, făcut într-un moment total nepotrivit, a destabilizat echipa. Păi, cum vine asta să îți anunți transferul fix înainte de startul luptei pentru titlu?
Țicleanu a taxat dur ieșirea jucătorului: „A jucat prost astăzi, dar tu, când echipa se califică în play-off, este pe primul loc, la o distanţă destul de bună, dai declaraţie că tu vei pleca la vară? Tu nu îţi dai seama că asta e o declaraţie care destabilizeze grupul, echipa? Păi, cine te cere pe tine? Suporterii, toată lumea. Cum adică? Tu te-ai născut în Craiova, eşti jucătorul echipei şi tu spui că pleci? Dar cine te ia? Dacă tu eşti jucător de viteză, nu faci niciun sprint, unde să te duci tu în Occident? Ăia nu pot să respire de câte sprinturi fac. Tu nu poţi să joci de maniera asta. Fă ceva pentru echipă. Lumea te fluieră pe bună dreptate. Nu poţi să joci atât de slab şi nu poţi să spui la sfârşitul unui meci că vei pleca la vară. Voi nu v-aţi terminat treaba. Lucrurile sunt la jumătate. Nu aţi obţinut nimic”.
Un discurs fără menajamente.
Declarația care a încins spiritele
Dar de unde a pornit totul, pe bune? După calificarea în semifinalele Cupei României, obținută în fața celor de la CFR Cluj, vedeta oltenilor a surprins pe toată lumea anunțând că are deja o înțelegere cu conducerea pentru a părăsi echipa la finalul sezonului, pentru a merge „la mai bine”.
Atunci, Baiaram declara fără ezitare: „Eventual, pentru mine ar însemna cel mai frumos vis, ar fi ceva incredibil să facem eventul. Pentru asta m-am apucat de fotbal. Dacă aș lua titlul și Cupa pot să plec liniștit. Da, cu siguranță la vară voi pleca! Nu vreau să mai repet ce am spus de atâtea ori. Vreau să iau campionatul și să plec, am avut o discuție cu conducerea, mi-a promis că dacă totul va fi bine anul acesta mă va lăsa să plec. Vreau să rămân în istoria acestui club și după pot să plec la mai bine. Și eu și conducerea deja în mare parte simțim că o să plec”.
Reacția lui Baiaram după meci
Confruntat cu reacția tribunei la finalul partidei de vineri seara de pe „Oblemenco”, Baiaram a încercat să explice situația. Jucătorul a recunoscut prestația slabă și a transmis un mesaj către suporteri, vizibil afectat de primirea ostilă.
„Vă daţi seama că este frustrant pentru mine, mai ales că sunt craiovean, sunt crescut aici. Îmi pare rău pentru suporteri că nu am făcut un joc bun. Şi eu sunt dezamăgit de mine în această seară. Dar, cum am spus, mai sunt 9 meciuri. Aceasta nu este faţa mea şi nici a colegilor mei. Trebuie să fim uniţi şi doar aşa putem lua campionatul”, a spus decarul oltenilor.

