Universitatea Craiova a început play-off-ul cu stângul, pierzând surprinzător pe teren propriu, scor 0-1, în fața celor de la FC Argeș. Eșecul a înăsprit lupta la titlu. Numai că pentru Eugen Trică, fostul mijlocaș al juveților, rezultatul nu a fost deloc o surpriză, iar motivele sunt cât se poate de clare.
Capcana laudelor fără sfârșit
Eugen Trică (49 de ani) crede că oltenii au căzut pradă propriei imagini de favoriți cerți, o atmosferă creată în jurul echipei în ultima perioadă. E drept că, la prima vedere, eșecul a șocat pe mulți, dar lucrurile stau puțin diferit când le privești din interior.
„Toată lumea i-a ridicat în slăvi până acum, că sunt cei mai buni, că Universitatea joacă cel mai frumos fotbal, că sunt aproape campioni, că vor câștiga titlul la pas. Și, probabil, vestiarul a ascultat prea mult aceste discursuri. Am trecut și eu prin momente de genul acesta și știu că se alege praful dacă nu rămâi concentrat, umil și serios. E periculos să cazi în capcana laudelor fără sfârșit”, spune Trică.
RecomandăriGiovanni Becali da verdictul despre esecul de la Rapid. Italianul a incasat 18.000 de euro pe luna
Iar analiza sa continuă tăios. „Ăsta este motivul pentru care nu m-a mirat înfrângerea Craiovei. Vreau să văd această echipă sub presiune, cum se comportă și cum gestionează meciurile care sunt ca niște veritabile finale. Cu Argeșul a picat testul, dar nu e nimic pierdut. Pentru mine, Universitatea continuă să rămână favorita numărul unu la titlu, cu condiția să se recalibreze urgent după dușul rece suferit vineri seara. Sunt convins că va exista acolo o ședință, cu antrenorul, cu nea Sorin Cârțu, cu Rotaru, astfel încât să regleze repede treburile pentru partidele următoare. Altfel, nu-i văd bine!”
Șansă ratată de 70 la sută
Miza partidei cu Argeșul era, pe bune, uriașă. O victorie ar fi cimentat serios poziția de lider a oltenilor, transformându-i în favoriți detașați în cursa pentru campionat.
Cifrele vorbesc de la sine.
„Ar fi fost campioni în proporție de 70 la sută dacă reușeau să bată Argeșul, fiindcă programul devine din ce în ce mai strâns”, a punctat fostul mijlocaș.
Baiaram, luat la țintă de Trică
Un alt subiect sensibil atins de Eugen Trică a fost cel legat de Ștefan Baiaram și declarațiile sale recente despre o posibilă plecare din Bănie la vară. Fostul internațional consideră că astfel de discuții nu-și au locul în plină luptă pentru titlu.
„Nu sunt bune momente din astea. Chiar dacă ai oferte sau știi sigur că te vei transfera, nu trebuie să o spui. Se crează inevitabil situații sensibile. Poate nici nu mai bagi piciorul ca lume la minge, nici nu-ți mai este capul sută la sută la echipă. Iar lucrurile astea se văd imediat”, a avertizat Trică. Să fie oare acesta (printre altele) un motiv pentru randamentul sub așteptări al unor jucători?
Rolul publicului devine decisiv
Dar revenirea Craiovei nu stă doar în mâinile jucătorilor sau ale staff-ului tehnic. Trică atrage atenția că și fanii au un rol important în acest moment delicat, iar presiunea negativă ar putea fi fatală.
„Șansa Craiovei să revină cu picioarele pe pământ depinde și de public. Știți bine că spectatorul oltean e pretențios, avid de rezultate. Dar acum e important ca oamenii să nu ajungă la huiduieli după înfrângerea cu Argeșul. O atitudine de încurajare a echipei e foarte importantă în acest punct al sezonului”.
U Cluj și Argeș, posibile surprize?
În final, Trică nu exclude un scenariu în care chiar echipele considerate outsidere, precum U Cluj sau FC Argeș, ar putea profita de pașii greșiți ai favoritelor și să intre în lupta pentru titlu, mai ales în absența FCSB din acest play-off.
„Orice e posibil. Universitatea Cluj e pe val de când a venit Bergodi, care a produs acolo o emulație fantastică. La fel – CFR cu Pancu a legat seria incredibilă de 11 succese consecutive, ceea ce e o carte de vizită puternică și pentru etapele viitoare. Dar orice punct pierdut de acum încolo poate costa scump la final și depinde dacă outsiderii vor putea ține ritmul până la final”, a încheiat acesta.












Lasă un comentariu