Bayern Munchen a evitat la limită prima înfrângere în deplasare din acest sezon după o revenire importantă, scor 1-1 pe terenul lui Bayer Leverkusen, în etapa 26 din Bundesliga. A fost un meci cu de toate, două cartonașe roșii, două goluri anulate de VAR și o tensiune maximă. Chiar și în aceste condiții, bavarezii și-au păstrat avansul de 9 puncte în fruntea clasamentului.
VAR-ul și un roșu direct au încins prima repriză
Meciul de pe BayArena a început în forță. Leverkusen a deschis scorul rapid, încă din minutul 6, prin fostul dinamovist Aleix Garcia! Bayern a crezut că a egalat prin Jonathan Tah în minutul 26, dar reușita fundașului a fost anulată pentru un henț, după intervenția arbitrajului video.
Și, ca și cum nu era de ajuns, chiar înainte de pauză (minutul 42), bavarezii și-au complicat singuri situația. Jackson l-a călcat dur pe gleznă pe Martin Terrier și, după consultarea VAR, a fost eliminat direct. Lucrurile arătau rău pentru campioană la pauză.
RecomandăriMesajul viral al lui Haaland in timpul meciului nebun PSG Bayern. A scris doar 3 cuvinte
Egalare în 9 oameni
Repriza a doua a continuat pe aceleași coordonate. Reușita lui Harry Kane din minutul 61 a fost și ea anulată, tot pentru un henț, tot după consultarea VAR. V-ați fi așteptat la atâta ghinion pentru o singură echipă?
Numai că Luis Diaz a marcat golul egalizator pentru campioana record a Germaniei în minutul 69, aducând o gură de oxigen echipei antrenate de Kompany. Bucuria nu a durat prea mult. Același columbian a fost eliminat în finalul partidei (84′), după ce a primit al doilea cartonaș galben pentru o presupusă simulare.
Bayern a terminat meciul în 9 oameni.
RecomandăriReactia lui Vitinha dupa meciul nebun cu 9 goluri. Avertismentul pentru returul cu Bayern
Ce urmează pentru cele două rivale
Până la urmă, punctul obținut este unul uriaș pentru Bayern, care își menține avansul confortabil de 9 puncte față de urmăritoarea Borussia Dortmund. În schimb, „Farmaciștii” au ratat puncte importante în cursa pentru locul 4, ultimul care asigură prezența în grupele Ligii Campionilor.
După acest 1-1, Leverkusen va juca marți în returul optimilor de finală ale Ligii Campionilor, pe terenul lui Arsenal, în încercarea de a obține prima calificare în sferturile competiției după 24 de ani (a fost 1-1 în tur). De cealaltă parte, Bayern poate aborda mult mai relaxată returul cu Atalanta Bergamo, după ce s-a impus categoric în prima manșă, cu scorul de 6-1.
E drept că bavarezii nu au câștigat niciunul dintre ultimele patru meciuri de campionat disputate pe terenul lui Bayer. Iar pe 22 aprilie, cele două se vor întâlni din nou pe BayArena, de data aceasta în semifinala Cupei Germaniei.
RecomandăriReactii incredibile dupa meciul anului in fotbal. PSG Bayern 5 la 4 a innebunit planeta












Lasă un comentariu