Filip Pavic (16 ani) și Deniz Ofli (18 ani) au debutat pentru Bayern Munchen în returul câștigat cu 4-1 în fața celor de la Atalanta. Numai ca bucuria celor doi a fost umbrită de o situație complet neașteptată la finalul partidei, când o lege bizară din Germania i-a interzis unuia dintre ei să vorbească cu jurnaliștii.
Legea e lege, chiar și la Bayern
O scenă de-a dreptul bizară a avut loc la ieșirea de la vestiare. Când a părăsit incinta la ora 23:28, ora Germaniei, tânărul Filip Pavic a fost însoțit de un membru al staff-ului bavarez. Acesta a blocat politicos, dar ferm, toate cererile de interviu venite din partea presei, oferind o explicație halucinantă: „nu mai are voie să lucreze după ora 23:00”!
Și nu era o glumă. Conform Legii privind protecția locurilor de muncă pentru tineri din Germania, persoanele sub 18 ani nu au voie să lucreze după ora 20:00. E drept că pentru sportivi s-a introdus o derogare în 2021, însă aceasta le permite să participe la activități specifice doar până la ora 23:00. Dacă meciul ar fi avut prelungiri, clubul ar fi trebuit să obțină o autorizație specială pentru el.
De ce a tăcut și Ofli
Dar cum rămâne cu Deniz Ofli, care are deja 18 ani? Până la urmă, el nu intra sub incidența acestei legi. Ei bine, în cazul său, interdicția de a vorbi cu presa a fost o decizie internă a clubului.
Potrivit informațiilor apărute în tabloidul Bild, șefii lui Bayern au decis că fotbalistul nu are încă suficientă experiență în relația cu jurnaliștii. În consecință, n-au dorit să-l expună și au aplicat aceeași regulă a tăcerii și pentru el.
Un record pentru Pavic
Dincolo de acest episod neobișnuit, debutul lui Pavic a fost unul istoric. La 16 ani și 58 de zile, el a devenit cel mai tânăr jucător al lui Bayern care joacă vreodată în Liga Campionilor.
Cifrele sunt clare.
Doar Paul Wanner (transferat între timp la PSV Eindhoven) era mai tânăr când a debutat pentru Bayern în Bundesliga, la 16 ani și 15 zile. Ambii tineri, Pavic și Ofli, au fost aplaudați de colegi în vestiar la finalul meciului.
Opt „puști” aruncați în luptă
Iar promovarea tinerilor pare să fie o strategie asumată la Munchen în acest sezon. Directorul sportiv Max Eberl a confirmat acest lucru, dezvăluind o statistică impresionantă. „Am făcut o socoteală cu antrenorul Vincent Kompany și avem nu mai puțin de opt jucători sub 21 de ani care au debutat la echipa mare în acest sezon”, a remarcat oficialul bavarez.
Filip Pavic, jucător de origine croată, nu este un nume apărut de nicăieri. El a venit la academia lui Bayern încă din 2019, pe când avea doar 9 ani, de la SV Waldperlach. Din septembrie 2025 se antrenează regulat cu prima echipă, unde a fost promovat direct de la formația Under 19.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista IoanaGripa a provocat un deces în România. Ioana Stăncel avertizează că sezonul a început mai devreme
FinanciarulGoogle susține că centrele de date pentru inteligență artificială au încă nevoie de gaze pentru alimentare continuă
News24Ce a fost gratuit la IMAGINE FEST 2026 din Alba Iulia și când au fost programate spectacolele istorice
GetPonyDN2, DN6 și DN1 ocupă primele locuri la accidente grave produse noaptea
BravonetAntonio Banderas face echipă cu Nicolas Cage în „True Detective” 5, cu filmările programate pentru 2027
LylaSingurătatea și izolarea socială sunt asociate cu mai puțini ani fără depresie sau anxietate
Lasă un comentariu