Cu opt ani înainte de primul meci oficial recunoscut de statisticieni, o selecționată a României juca deja un meci internațional de poveste. Pe 17 aprilie 1914, la Constantinopol, Regatul României învingea Imperiul Otoman cu 1-0, într-o partidă pe care mulți istorici o consideră adevăratul debut interțări din istoria fotbalului nostru.
O călătorie legendară pe Marea Neagră
Invitația a venit din partea clubului Galatasaray, iar delegația română, formată din 17 persoane, a pornit la drum pe 15 aprilie din portul Constanța. Călătoria s-a făcut la bordul vasului de pasageri „România”. Traversarea Mării Negre până la Istanbul a durat 12 ore. V-ați fi gândit la așa ceva?
E drept că lotul era unul atipic. Era compus din jucători legitimați la Bukarester FC (clubul etnicilor germani din Capitală), United Ploiești și campioana de atunci, Colentina București. Numai că niciunul nu era român. Vorbim despre anglo-saxoni și germani, mulți dintre ei implicați în industria petrolieră sau în sectorul textil din București și Ploiești.
Atmosferă de meci mare la Constantinopol
Partida s-a jucat pe stadionul Union Club din Constantinopol, arenă care corespunde astăzi stadionului „Șukru Saracoglu”, fieful celor de la Fenerbahce. În tribune au fost prezenți aproximativ 4.000 de spectatori. Un bilet de intrare costa 5 kuruș, dar studenții și oficialii cluburilor primeau o reducere de 2 kuruș.
Înainte de fluierul de start, atmosfera a fost întreținută de fanfara militară a Forțelor Navale Otomane. Mai mult, protocolul a inclus și intonarea imnurilor celor două reprezentative, un detaliu care avea să conteze mai târziu în discuțiile despre statutul meciului.
Un gol în minutul 88 și tertipuri românești
Pe teren, lucrurile au stat puțin diferit. Echipa otomană, cu jucători de la Galatasaray, Fenerbahce și Altinordu Idman Yurdu, a controlat jocul. Și-au creat numeroase ocazii, dar portarul nostru, Hans Konig, a avut intervenții de excepție. La pauză era 0-0.
Repriza a doua a urmat același scenariu, cu otomanii în atac și românii periculoși pe contraatac. Iar lovitura a venit în minutul 88. Căpitanul echipei, germanul Peter Wilde de la Bukarester FC, a înscris din apropiere. Presa turcă a vremii a descris faza drept „un șut violent de la mică distanță”.
S-a terminat 1-0 pentru Regatul României.
Dar finalul a fost încins. Pe fondul oboselii, jucătorii români au apelat la tot felul de tertipuri pentru a trage de timp, trimițând frecvent mingea peste marginea terenului și chiar peste tribune, după cum notau ziarele locale.
Controversa de după meci
Înfrângerea a picat greu gazdelor. Dacă înainte de meci ziarele otomane prezentau confruntarea ca fiind una între Imperiul Otoman și Regatul României, după eșec au încercat să minimizeze rezultatul. Un articol din ziarul „Tasvîr-i Efkâr” din 20 aprilie 1914 susținea că echipa învinsă nu reprezenta Turcia, ci doar o selecționată a cluburilor din Istanbul.
Cercetătorul turc Onder Kocaturk a demonstrat însă, pe baza documentelor (inclusiv protocolul cu intonarea imnurilor), că meciul trebuie considerat unul între două selecționate naționale. Aceeași logică se aplică și în cazul nostru, chiar dacă în teren nu a fost niciun jucător de origine română.
Primul meci oficial, o nuntă regală
Până la urmă, istoria oficială consemnează altceva. Primul meci recunoscut al echipei naționale s-a jucat abia pe 8 iunie 1922, la Belgrad, contra Iugoslaviei, scor 2-1 pentru noi. Evenimentul a făcut parte din manifestările prilejuite de căsătoria Principesei Maria a României cu Regele Alexandru I al Iugoslaviei. Aurel Guga, singurul etnic român din echipă, marca atunci golul victoriei.
Și, ca o coincidență a istoriei, primul meci oficial al Turciei s-a disputat tot împotriva României, pe 26 octombrie 1923, pe Taksim Stadium din Istanbul. Partida s-a încheiat la egalitate, scor 2-2.
Lasă un comentariu