Jurgen Klopp, ajuns la 58 de ani, a pus capăt speculațiilor intense legate de viitorul său. Plecat de la Liverpool după aproape un deceniu, antrenorul german a negat vehement orice contact din partea clubului Real Madrid și a exclus, pentru moment, preluarea naționalei Germaniei.
„Nu am fost sunat niciodată de Real Madrid”
De la anunțul despărțirii de „cormorani”, numele lui Klopp a fost vehiculat constant pentru banca tehnică a mai multor granzi europeni. Principalele destinații vehiculate au fost Real Madrid, care se bazează acum pe interimarul Alvaro Arbeloa, și naționala Germaniei, al cărei viitor depinde de parcursul de la Mondialul din 2026. Dar ce se întâmplă, pe bune, cu viitorul său?
Prezent la o conferință de presă organizată de Magenta TV (alături de Thomas Muller și Mats Hummels), Klopp a lămurit lucrurile fără ocolișuri. „E bine că vorbim despre asta”, a început tehnicianul.
Iar apoi a continuat, demontând complet zvonurile: „Când o poveste este o poveste? Când cineva ia o foaie de hârtie și scrie ceva pe ea? Sau când există de fapt ceva în spate? Dacă Real Madrid m-a sunat vreodată? Niciodată, nici măcar o singură dată în cariera mea de antrenor”.
Ironie pentru ziariști
Antrenorul nu s-a oprit aici și a adăugat o notă de ironie, țintind direct spre speculațiile din presă care îl dădeau ca și semnat cu gruparea de pe Bernabeu.
„Voi prelua și Atletico Madrid, de preferință în același timp. Îmi pare rău, Madrid, va trebui să sunați mai întâi!”, a glumit Klopp.
Nici naționala Germaniei nu e o opțiune
Dacă ușa către Real Madrid pare închisă, nici cea către echipa națională a Germaniei nu este deschisă. Fostul manager al lui Liverpool a fost la fel de direct și când a venit vorba despre posibilitatea de a deveni selecționer.
„Nu mă gândesc deloc la asta în acest moment”, a afirmat el tranșant.
Numai că a lăsat, totuși, o portiță infimă deschisă pentru un viitor mult mai îndepărtat, deși a insistat că nu există niciun plan concret. „Cine știe ce vor aduce următorii ani, dar nu există absolut niciun plan în acest sens.”
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPonyRadarul care vede câți oameni sunt în mașină aduce amenzi de 200 de euro în Spania pentru benzile HOV folosite ilegal
BravonetGeorge Tănase a confirmat divorțul după patru ani de căsnicie. Cum s-a rupt discret povestea ținută secretă
LylaTe trezești noaptea și apoi nu mai adormi 20-30 de minute? Multe treziri nocturne pornesc de la 3 obiceiuri simple de seară
Revista IoanaPerdelele se spală la 30°C, 40°C sau 60°C, în funcție de material. Așa le albești fără să le strici la centrifugă
FinanciarulLeonardo Badea¸ Prim-viceguvernator BNR: Globalizarea renegociată, între hegemonie, protecționism și reziliență
News24Alexandru Petrescu, Președinte ASF: Rolul Autorității de Supraveghere Financiară în consolidarea poziției economice a României











Lasă un comentariu