Veste teribilă pentru campioana mondială Argentina. Atacantul Joaquin Panichelli, în vârstă de 23 de ani, a suferit o ruptură a ligamentelor încrucișate la genunchiul drept și va rata Campionatul Mondial din Statele Unite, Canada și Mexic. Jucătorul lui Strasbourg este în acest moment golgheterul campionatului francez, cu 16 goluri marcate.
Vis spulberat la antrenament
Nenorocirea s-a produs în timpul ultimei sesiuni de antrenament a naționalei „albiceleste”, chiar înaintea meciului amical programat împotriva Mauritaniei. Panichelli a părăsit terenul în lacrimi, presimțind parcă gravitatea situației. Iar temerile sale s-au adeverit. Examenele medicale efectuate ulterior (rezultatele au venit după miezul nopții) au confirmat cel mai negru scenariu.
Recidivă cruntă și 7 luni de pauză
Pentru atacant, lovitura este cu atât mai dură cu cât este vorba despre o recidivă a aceleiași leziuni pe care o suferise și în urmă cu doi ani. O accidentare gravă care îi spulberă visul de a juca la turneul final din vară.
RecomandăriBecali anunta ca Florin Tanase rămâne la FCSB. Atacantul a refuzat oferta de 1.3 milioane euro
Verdictul e nemilos.
Potrivit jurnalistului Fabrizio Romano, argentinianul va lipsi de pe teren aproximativ 7 luni, ceea ce înseamnă că sezonul este încheiat pentru el, la fel și orice șansă de a prinde lotul pentru Mondial.
Un sezon de vis, un final de coșmar
Până la urmă, totul s-a năruit într-o clipă. Convocarea atacantului la națională genera așteptări uriașe, mai ales că traversa o formă de excepție în Ligue 1, unde este cel mai bun marcator, cu 16 reușite. Performanța fantastică din Hexagon i-a adus și convocarea din partea selecționerului Lionel Scaloni, debutând pentru Argentina într-un amical cu Angola, în noiembrie anul trecut. Dar cum vine asta să fii în vârful carierei și să te lovească un asemenea ghinion?
RecomandăriBarcelona si PSG negociaza transferul lui Julian Alvarez. Atacantul este cotat la 90 milioane euro
Scaloni l-a chemat din nou acum tocmai pentru a-l observa îndeaproape înaintea deciziei finale privind lotul. Numai că accidentarea îl scoate complet din calcule.
Ce pierde campioana mondială
Argentina pierde astfel un atacant cotat la 25 de milioane de euro, conform platformei de specialitate Transfermarkt, un jucător care putea aduce un suflu nou în ofensivă. Campioana mondială en-titre, care a cucerit trofeul în iarna lui 2022 în Qatar, își va încerca să își apere titlul într-o grupă din care mai fac parte Austria, Iordania și Algeria.












Lasă un comentariu