Aurel Țicleanu, vicepreședintele Comisiei Tehnice din cadrul FRF, a lansat un atac direct la adresa lui Ștefan Baiaram (23 de ani), unul dintre cei mai promițători jucători de la Universitatea Craiova. Fostul mijlocaș al Craiovei Maxima nu s-a ferit de cuvinte și i-a transmis un mesaj tăios atacantului oltean, chiar dacă acesta are 12 goluri marcate în acest sezon.
„La un moment dat a dispărut”
Analizând lista jucătorilor debutați de Mircea Lucescu la națională, Țicleanu (67 de ani) a ținut să-și spună oful în privința lui Baiaram. Oficialul federal este nemulțumit de atitudinea și mentalitatea fotbalistului, considerând că forma sa a scăzut dramatic după un început de sezon excelent.
„Aș avea un amendament la Ștefan Baiaram, apropo de atitudine, de mentalitate. La începutul sezonului a fost cel mai bun jucător la campionatului, cu toții am spus asta. Dom’ne, la un moment dat a dispărut. La un moment dat au apărut probleme cu un antrenor, cu alt antrenor, cu conducătorii, cu galeria. Dom’ne, să termine cu prostiile! Să redevină jucătorul de la începutul sezonului!”, a tunat Țicleanu la PrimaSport.
Iar avertismentul a continuat, atingând un punct sensibil al fotbalului românesc. „Are o vârstă la care poate face ceva, a dovedit că poate ajunge acolo. Asta că tot vorbeam despre talentul jucătorului român. Asta e problema jucătorului român, că este plin de calități dar mulțumit cu atât. Cum e și Markovic”.
Panduru: „Noi cocoloșim pe toată lumea”
Prezent în studio, Basarab Panduru a completat ideea, subliniind că de vină ar fi și lipsa de fermitate a antrenorilor, care nu îi trag la răspundere pe jucători. Pe bune, cum să progresezi așa?
„Da, dar atunci când vine un antrenor, îl trage de urechi și-l pune pe bancă… «Bă, ce faci bă?! Nu există așa ceva!». «Stai mă, puțin, lăsați-mă că știu cum să-l pun pe drumul corect». «A, nu se poate așa». În loc să ne antrenăm mai mult și mai bine, noi cocoloșim pe toată lumea”, a spus Panduru.
Aurel Țicleanu a fost complet de acord, explicând diferența de viziune dintre un tehnician și un patron.
„Exact. Un antrenor se uită la un antrenor și vede o sumă de defecte și calități, cum să reducă din defecte și să insiste pe calități, în vreme ce patronul vede un sac de bani”, a completat oficialul FRF.
O cădere inexplicabilă în 2026
Dincolo de vorbe, cifrele confirmă spusele lui Țicleanu. Ștefan Baiaram a avut un start de sezon fulminant, reușind să marcheze 12 goluri și să ofere 6 pase decisive pentru Universitatea Craiova. Numai că majoritatea acestor reușite au venit în prima parte a campionatului.
În anul 2026, atacantul a punctat doar de două ori.
La echipa națională, Baiaram a strâns 3 selecții, jucând în amicalul cu Moldova din octombrie 2025 și în meciul oficial cu San Marino (scor 7-1) din noiembrie 2025, partidă în care a și înscris. A intrat pe teren și în barajul cu Turcia, fiind aruncat în luptă în ultimele minute, iar acum ar putea primi mai multe șanse în amicalul cu Slovacia, programat marți, de la ora 21:45.