Proiectul de lege care propune ca anul 2027 să fie declarat „Anul Ilie Năstase” ajunge miercuri la votul final în Camera Deputaților, care este for decizional. După ce a trecut deja de Senat la finalul lunii februarie, inițiativa pare să aibă susținere solidă pentru a fi aprobată, chiar dacă a iscat ceva tensiuni în rândul politicienilor.
Votul final, o simplă formalitate?
Inițiativa legislativă, pornită de la mai mulți deputați AUR, PSD, POT și deputați neafiliați, are șanse maxime să fie adoptată. Sursele noastre din Parlament confirmă că discuțiile de luni și marți au netezit calea pentru un vot favorabil. E drept că, având în vedere susținerea, șansele ca proiectul să pice sunt aproape nule.
Un parlamentar a declarat în exclusivitate pentru redacția noastră că lucrurile sunt deja clare. „Miercuri va fi pe ordinea de zi, după ce luni și marți am avut discuții pe această temă și pe altele. Și va trece fără emoții, pentru că avem o susținere importantă, chiar dacă parlamentarii USR s-au opus în Senat și în discuțiile de la Comisii. Au argumentat că se vor face cheltuieli prea mari, dar COSR se va ocupa de tot, așa cum se ocupă, într-un mod foarte frumos, de «Anul Nadia Comăneci». Eu zic că trebuie să-l onorăm pe Ilie Năstase, unul dintre cei mai mari sportivi din istorie”.
De ce tocmai în 2027?
V-ați întrebat de ce a fost ales acest an? Propunerea nu este deloc întâmplătoare. În 2027 se vor aniversa 60 de ani de când Ilie Năstase (care pe 19 iulie va împlini 80 de ani) a câștigat primul trofeu din carieră, la Cannes. Până la urmă, este un moment simbolic.
Motivarea oficială a inițiatorilor proiectului de lege detaliază argumentele. „În primul rând, Ilie Năstase va sărbători 80 de ani în vara anului viitor, moment aniversar cu totul și cu totul deosebit, pe care îl vom cinsti astfel și vom oferi, în același timp, personalităților remarcabile ale societății românești recunoașterea și aprecierea pe care le merită în timpul vieții lor. Apoi, în 2027 se vor împlini 60 de ani, sărbătoare rotundă și cu profunde semnificații, de la primul turneu câștigat de Ilie Năstase (Cannes 1967), care a reprezentat începutul carierei sale formidabile, astfel că vom marca simbolic și circular o carieră care a făcut cinste atâtor generații de români. vom celebra «2026 – Anul Nadia Comăneci», astfel că o consecință naturală ne îndreaptă spre această propunere legislativă. Va fi completarea galeriei unice, de maximă performanță și reprezentare românească la nivel mondial prin sport: Nadia Comăneci, Ilie Năstase, Gheorghe Hagi. Toate acestea reprezintă, fiecare în parte și împreună, argumente evidente pentru care «2027 – Anul Ilie Năstase» devine, indubitabil, o consecință firească și, implicit, încă un prilej, până la urmă, pentru români de a beneficia, cu mândrie și afecțiune, de imaginea și proiectele acestei personalități.”
USR se opune vehement
Nu toată lumea este însă de acord cu această inițiativă.
Opoziția a venit din partea USR. Parlamentarii acestui partid s-au abținut de la vot atât în Senat, cât și în Comisia pentru Tineret și Sport, susținând că prin astfel de proiecte se consumă bani din bugetul Guvernului și că ar putea fi un prilej pentru cheltuieli „cu dedicație”.
Senatoarea USR Violeta Alexandru a explicat în plen de ce partidul său nu susține demersul. „Sigur că trebuie să ne cinstim personalitățile. Ne trebuie un moment zero în care să găsim un mecanism prin care să avem, mai degrabă, în grupurile politice o discuție despre această avalanșă de proiecte, prin înaintarea anului X sau Y, pentru că altfel se va dilua importanța și semnificația lor. Asta fără să cenzurăm dreptul senatorilor și deputaților de a iniția un act normativ, pentru că nimeni nu poate face acest lucru și fiecare este liber să propună ce consideră. În momentul în care aceste proiecte devin nesfârșite, intrăm într-o zonă în care își pierd relevanța”.












Lasă un comentariu