Naționala de fotbal a Iranului a obținut o victorie categorică, scor 5-0, împotriva selecționatei din Costa Rica, într-un meci amical disputat în Turcia. Partida s-a desfășurat în contextul tensionat al conflictului militar dintre Iran, Statele Unite și Israel, iar la eveniment a fost prezent inclusiv președintele FIFA, Gianni Infantino (56 de ani).
Demonstrație de forță în prima repriză
Ecuația partidei a fost rezolvată încă din primele 45 de minute. Ali Gholizadeh a deschis scorul rapid, în minutul 10, iar Mehdi Taremi, fostul atacant de la Inter, în prezent la Olympiakos, a transformat o lovitură de la 11 metri în minutul 19. După doar 31 de minute era deja 3-0, după reușita lui Mohammad Mohebi.
Și nu s-a terminat aici. Același Taremi a realizat „dubla” în minutul 34, tot dintr-un penalty, ducând scorul la un neverosimil 4-0 înainte de pauză.
Scor de forfait stabilit după pauză
Repriza secundă a adus și golul cinci.
Mehdi Ghaedi a fost cel care a stabilit scorul final, 5-0, pecetluind o victorie categorică pentru echipa pregătită de Amir Ghalenoei, care s-a distrat, pe bune, cu adversara sa. Acesta a fost al doilea meci al iranienilor în Turcia, după eșecul suferit în fața Nigeriei, scor 1-2.
Participare la Mondial sub semnul întrebării
Dar ce se va întâmpla cu participarea lor la Campionatul Mondial din vară? Asta e întrebarea de pe buzele tuturor.
Naționala Iranului este calificată la turneul final, numai că prezența sa este incertă din cauza conflictului militar cu Statele Unite, una dintre țările organizatoare (alături de Mexic și Canada). Culmea ironiei, toate cele trei partide ale Iranului din faza grupelor au fost programate să se dispute chiar pe teritoriul american. Adversarele reprezentativei de la Teheran sunt Noua Zeelandă, Egipt și Belgia.
Contextul conflictului militar
La finalul lunii februarie, Statele Unite ale Americii, în alianță cu Israel, au inițiat un atac militar asupra Iranului. Statul iranian a ripostat rapid. Au urmat bombardamente în mai multe țări din Orientul Mijlociu, precum Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Arabia Saudită sau Qatar, state unde se află baze militare americane importante.
E drept că de la izbucnirea acestui conflict, viitorul echipei naționale la Mondial a devenit principalul subiect de discuție în lumea fotbalului, dincolo de orice rezultat de pe teren.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPonyCinci campere ușoare transformă bena pickup-ului în spațiu de dormit. Prețurile pornesc de la 7.000 de dolari
BravonetConnect-R i-a spus Grațielei Agache „Marș la alergat”. Artistul susține că nu a jignit-o
LylaPrimăvara 2027 aduce blush burgundy pe nas și obraji, păr cu mișcare și machiaj grafic
Revista IoanaUn ganglion mărit trebuie evaluat dacă persistă sau crește. Analiza de sânge nu pune diagnosticul
FinanciarulCompaniile sud-coreene redevin pesimiste după maximul ultimilor aproape patru ani
News24Experimentul lui Gheorghe Hagi lasă România cu zero puncte după 2-4 cu Bosnia
Lasă un comentariu