Luigi Fresco, un antrenor italian în vârstă de 64 de ani, a luat o decizie cum rar se vede în fotbal. După 44 de ani petrecuți pe banca tehnică a clubului Virtus Verona, acesta s-a demis singur, pentru ca mai apoi să se reangajeze după numai 20 de zile, într-o tentativă disperată de a salva echipa.
Ferguson al Italiei
Luigi Fresco este pe banca lui Virtus Verona din iunie 1982. Longevitatea sa incredibilă i-a adus, pe bună dreptate, porecla de „Ferguson italian”. Și, hai să fim serioși, îi depășește cu mult pe legendarii Sir Alex Ferguson, care a condus Manchester United timp de 26 de ani, și pe francezul Guy Roux, care a stat la Auxerre 36 de ani neîntrerupți. Fresco a preluat clubul (pe atunci în cea mai joasă ligă italiană) la doar 21 de ani, fiind simultan antrenor și președinte, și l-a urcat șase eșaloane, până în Serie C. Virtus este abia a treia echipă a orașului, în umbra lui Hellas și a mai faimoasei Chievo, ajunsă acum în Serie D după faliment.
O decizie fără precedent
Dar situația actuală a echipei este una dificilă. Virtus Verona ocupă locul 18 în Serie C, salvarea directă este departe, iar formația se pregătește pentru barajul de menținere. Pentru a încerca să scuture și să revigoreze vestiarul, Fresco a făcut un pas șocant pe 4 martie 2026: s-a demis singur din funcția de antrenor principal. A rămas în staff, dar doar în poziția de asistent.
O mișcare total neașteptată.
Revenire după doar 20 de zile
Numai că planul său nu a funcționat deloc. În următoarele trei etape de campionat, echipa a obținut un singur punct. Așa că ce era de făcut? Pe 24 martie, după exact 20 de zile de la auto-demitere, Luigi Fresco s-a întors la locul său de drept pentru a-și salva clubul unde și-a petrecut mare parte din viață.
Start cu stângul la revenire
Iar revenirea nu a fost deloc de bun augur, cel puțin la prima vedere. Primul meci de la reinstalarea sa pe banca tehnică a fost un adevărat dezastru pentru echipa sa. Virtus Verona a pierdut cu un categoric 0-5 confruntarea împotriva formației Triestina.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista IoanaContul escrow îți poate proteja avansul pentru renovare. De ce lucrarea poate ajunge mai scumpă
FinanciarulUNTRR reclamă blocaje la TollRo. Un operator raportează peste 100 de autovehicule afectate
News24Încălzirea cu centrale s-ar putea scumpi cu peste 10%. Plafonarea gazelor expiră la 31 martie 2027
GetPonyBenzina ajunge la 10,01 lei, iar motorina la 11,11 lei în România. Cum stăm față de media UE
BravonetGhid esențial despre cum să călătorești inteligent, des și sustenabil
LylaȘase minute de citit au fost asociate cu o reducere de 68% a stresului, dar efectul nu este garantat
Lasă un comentariu