FCSB a suferit miercuri o nouă înfrângere în războiul juridic cu CSA Steaua, de această dată la Curtea Constituțională. Decizia magistraților deschide calea pentru judecarea procesului în care Clubul Sportiv al Armatei solicită despăgubiri colosale, de 37 de milioane de euro, iar Gigi Becali consideră că totul este o aberație.
Lovitură la Curtea Constituțională
Avocații clubului patronat de Gigi Becali își puseseră ultimele speranțe într-un demers la Curtea Constituțională a României. Acolo au încercat modificarea Legii mărcilor, susținând că un verdict favorabil ar fi putut duce chiar la redeschiderea procesului din 2014, cel în care FCSB a pierdut marca Stelei, folosită de club începând din 2004. Numai că magistrații CCR au respins categoric solicitarea FCSB.
Urmează procesul pentru 37 de milioane de euro
Această respingere deblochează, practic, ultimul mare proces dintre cele două entități. Este vorba despre dosarul în care clubul din subordinea MApN solicită despăgubiri de 37 de milioane de euro pentru folosirea pe care o consideră ilegală a mărcii Stelei în perioada 2004 – 2014.
Primul termen a fost deja fixat.
Pe 8 aprilie se va decide dacă procesul va fi repus pe rol. Dar ce crede patronul FCSB despre toată această situație?
Becali: „Ce prejudiciu? Niște aberații de doi lei”
Într-un dialog cu redacția noastră, Gigi Becali a susținut că CSA Steaua nu are, de fapt, niciun drept să solicite vreun ban. E drept că finanțatorul roș-albaștrilor (care a preluat echipa la începutul anilor 2000) folosește o logică proprie pentru a-și demonta adversarii.
„Asta cu prejudiciul… Ce prejudiciu? Cum spui că mi-au furat mașina dacă tu nu ai mașină? Tu nu ai avut fotbal. Cum să-ți fur ceva? Cum ți-am adus prejudiciu?”, a tunat Becali.
Iar tirada a continuat pe același ton: „Cum puteai vinde materiale dacă tu nu făceai fotbal? Cum? Cum să faci tu taximetrie dacă nu aveai licență? Cu ce ți-am adus prejudiciu? Și eu făceam fotbal, dar ei vindeau obiecte cu Steaua. Eu le-am adus beneficii, nu prejudicii. Eu nu vindeam marfă, nu făceam marketing. Cum să spui că ți-am adus prejudiciu?”
„Nici măcar 2-3 milioane nu am profit”
Patronul FCSB a contestat și suma uriașă cerută de militari, pe care o consideră complet nerealistă.
„Ia să vedem cât ai câștigat în 12 ani cu marca aia, dacă tu îmi ceri mie 37 de milioane pentru 10 ani? E la mintea cocoșului. Ei ce au făcut? Tu ceri 37 de milioane? Eu nu am produs 37 de milioane în 25 de ani atât. Nici măcar 2-3 milioane nu am profit. Cum să ceri atât? Eu am muncit zi și noapte și tu ceri 37? Doamne ferește! Niște aberații de doi lei”, a mai spus Becali.
Acesta și-a încheiat intervenția în stilul caracteristic: „Eu nu vindeam nimic cu Steaua. Tu aveai taraba închisă. Nu aveai fotbal. Cum ți-am adus prejudiciu? Ce prejudiciu? Bat câmpii…”
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista IoanaTusea care durează 8 săptămâni cere evaluare medicală. Când este indicat screeningul pulmonar
FinanciarulUE limitează importurile de mașini hibride din China la 350.000 pe an, timp de patru ani
News24Dominic Fritz cere respingerea Guvernului Luca Niculescu înaintea ședinței decisive a USR
GetPonyTesla Roadster ar putea folosi propulsoarele SpaceX pentru salturi scurte. Zborul rămâne o ipoteză
BravonetProcurorii au dispus control judiciar pentru Toma Cuzin după accidentul produs cu permisul suspendat
LylaCum obții pentru copii cardul medical european gratuit, valabil 24 de luni, înainte să plecați în vacanță
Lasă un comentariu