S-a stabilit și a doua semifinală de la Țiriac Open. Spaniolul Daniel Merida (21 de ani, 136 ATP), venit din calificări, îl va înfrunta sâmbătă pe favoritul trei, Fabian Marozsan (26 de ani, 47 ATP), după o zi de vineri în care ambii au fost nevoiți să joace câte două meciuri din cauza ploii.
O zi de vineri dată peste cap
Vineri, la Țiriac Open, a fost o zi cum rar vezi. Startul s-a dat neobișnuit de devreme, la ora 10:00, cu patru meciuri rămase de disputat din turul al doilea. Numai că norii și-au făcut rapid apariția, iar ploaia a întrerupt partidele dintre Titouan Droguet și Sebastian Baez, respectiv Daniel Merida și Adrian Mannarino.
După reluare, francezul Droguet a trecut de favoritul 5, argentinianul Baez, cu 6-4, 6-4. În schimb, spaniolul Merida, un jucător venit din calificări, a produs surpriza și l-a eliminat pe favoritul 2, Adrian Mannarino, scor 4-6, 6-2, 6-2. Ambii învingători urmau să joace din nou, câteva ore mai târziu, în sferturile de finală.
Maraton și răsturnări de scor
Ultimele două partide din turul secund au continuat spectacolul. Fabian Marozsan, favoritul trei, a încheiat socotelile cu grecul Stefano Sakellaridis, venit și el din calificări, într-o oră și patruzeci și șapte de minute, scor 7-6 (3), 7-5. Meciul lor fusese întrerupt joi la 1-1 și 40-40.
Dar adevăratul thriller l-au oferit Daniel Altmaier (favorit 6) și croatul Dino Prizmic. Germanul s-a impus după o bătălie epică, plină de răsturnări de situație.
Trei ore și 18 minute de luptă.
Scorul final, 3-6, 6-7 (1), 7-6 (8) în favoarea lui Altmaier, spune totul despre încrâncenarea de pe teren.
Merida, eroul venit din calificări
Când deja se lăsase seara la Centrul Național de Tenis „Simona Halep”, Daniel Merida și Titouan Droguet au intrat pe teren pentru sfertul de finală, amândoi având deja un meci greu în picioare. Francezul a fost cel care a cedat fizic, abandonând la scorul de 4-6, 7-6 (7), 3-1 pentru spaniol. V-ați fi gândit că un jucător fără nicio victorie în circuitul ATP până la acest turneu poate ajunge în semifinale? E drept că Merida a avut și nervii mai tari, salvând trei mingi de meci în setul al doilea.
Povestea spaniolului de 21 de ani continuă la București, unde va juca prima sa semifinală ATP din carieră. La final, a fost copleșit de emoție. „A fost incredibil, un meci extrem de fizic, finalul celui de-al doilea set a fost nebun, am reușit să salvez trei mingi de meci. Cred că acolo s-a schimbat soarta partidei. Sunt extrem de fericit pentru că am reușit să câștig și pentru că am luptat până la ultimul punct”, a declarat Merida, în aplauzele publicului.
Marozsan, favorit la trofeu?
Ziua s-a încheiat la ora 22:05, odată cu victoria lui Fabian Marozsan. Maghiarul, cel mai bine clasat jucător rămas în competiție, l-a învins pe epuizatul Daniel Altmaier în o oră și cincizeci și nouă de minute, scor 6-2, 7-6 (5). A fructificat prima minge de meci și și-a asigurat locul în careul de ași, unde pleacă, pe hârtie, cu prima șansă.
Ce ne așteaptă sâmbătă la București
Prognoza pentru sâmbătă este mult mai bună, iar programul se anunță incendiar. În prima semifinală de simplu se vor duela argentinianul Mariano Navone (locul 60 ATP) și olandezul Botic van de Zandschulp (locul 62 ATP). Apoi va urma duelul dintre Fabian Marozsan și revelația Daniel Merida.
Din păcate, România a rămas fără reprezentanți la Țiriac Open. Victor Cornea, care a făcut pereche cu portughezul Nuno Borges, a pierdut vineri în sferturile probei de dublu, fiind învins de perechea Yuki Bhambri / Michael Venus (India / Noua Zeelandă) cu 6-2, 2-6, 10-4.
Programul complet de sâmbătă, 5 aprilie:
- Terenul Central, ora 11:00 (Dublu): Sadio Dumbia/Fabien Reboul – Yuki Bhambri/Michael Venus
- Terenul Central, nu înainte de 13:00 (Simplu): Mariano Navone – Botic van de Zandschulp
- Terenul Central, nu înainte de 15:00 (Simplu): Fabian Marozsan – Daniel Merida
- Terenul 1 (Dublu): Adam Pavlasek/Patrik Rikl – Siriam Balaji/Neil Oberleitner





































Lasă un comentariu