Fotbaliștii lui Bayern Munchen au avut parte de o descătușare totală după victoria chinuită cu Freiburg, scor 3-2, obținută în ultimul minut. Iar Serge Gnabry a fost protagonistul unui moment de neuitat. Acesta a purtat o pereche de șorturi de baie cu chipul colegului său, Leon Goretzka, imprimat pe toată suprafața.
Revenire miraculoasă, sărbătoare nebună
Bayern a avut emoții uriașe la Freiburg.
Campioana Germaniei era condusă în minutul 81, dar a reușit o răsturnare de scor miraculoasă, fiind readusă în joc de cele două supergoluri semnate de Tom Bischof. Pe fondul acestei desfășurări de meci, jucătorii s-au descătușat complet la fluierul final și au mers direct în fața propriilor suporteri pentru a celebra victoria.
Șortul cu fața lui Goretzka
Acolo a început, pe bune, spectacolul. În timp ce jucătorii sărbătoreau, lui Gnabry i-a fost adus un șort de baie special, cu fața lui Goretzka pe el. Fără să stea pe gânduri, l-a îmbrăcat peste echipamentul de joc, spre deliciul fanilor și al colegilor.
Dar farsa nu s-a oprit aici. Ceilalți coechipieri au afișat și o pânză pe care era printată o fotografie cu Goretzka la bustul gol, dintr-o ședință foto mai veche (una care a făcut valuri la vremea ei). Mijlocașului, care fusese înlocuit în minutul 56, nu i-a rămas decât să râdă de ideile colegilor săi.
A refuzat Atletico pentru Bayern
Toată această scenă are și un substrat emoționant. Leon Goretzka va pleca în vară de la Bayern, după 8 ani petrecuți la echipă, perioadă în care a legat prietenii strânse în vestiar. V-ați întrebat de ce a rămas până la final, deși a avut oferte?
În ianuarie, când a venit vestea despărțirii, mijlocașul a refuzat-o pe Atletico Madrid și a explicat decizia sa: „Oricât de mult mă onorează interesul cluburilor de top la nivel internațional, am decis clar că îmi doresc să rămân la FC Bayern până la finalul sezonului. Fac parte dintr-o echipă cu care mă distrez incredibil de mult, atât pe teren, cât și în afara lui, și avem un antrenor care a transformat din nou grupul nostru într-o adevărată unitate! Mă simt devotat acestei echipe și acestui club. Obiectivul nostru comun este ca în luna mai să fim din nou în Marienplatz, cu mâinile pline, și de data aceasta să putem sărbători marile trofee împreună CU VOI!”.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPonyCristian Tauru conduce cu 385 de puncte înaintea finalei și poate lua titlul la 17 ani și 7 luni în Piața Constituției
BravonetAna-Maria Brânză, fosta spadasină cu 3 medalii olimpice, s-a căsătorit pentru a doua oară la Sinaia
LylaPragul de 180/120 mmHg este o urgență medicală
Revista IoanaDin 31 august 2026, predarea uleiului uzat devine obligatorie. Ce soluții ai pentru a evita amenzi și blocaje în casă
FinanciarulFirmele și PFA-urile trebuie să își schimbe codurile CAEN până pe 25 septembrie 2026
News24Nivelul foarte scăzut al Dunării lovește transportul de mărfuri și ține oprită repornirea unor reactoare nucleare











Lasă un comentariu