Borussia Dortmund a câștigat cu 2-0 la Stuttgart, dar meciul a fost umbrit de incidente grave. Două goluri marcate în prelungiri au declanșat haosul în tribune și pe gazon, unde un scaun a zburat spre jucători și ultrașii au pătruns pe teren.
Ultrașii au invadat terenul
Finalul partidei a fost de-a dreptul incendiar. La golul lui Karim Adeyemi, din minutul 90+4, fanii locali s-au simțit provocați de celebrarea acestuia. Iar după ce Julian Brandt a dublat avantajul Borussiei (90+6), spiritele s-au încins de-a binelea. Mai mulți ultrași ai lui VfB au escaladat gardul din spatele porții.
Aceștia au pătruns pe teren și s-au apropiat amenințător de panourile publicitare instalate pe margine, ajungând la doar câțiva metri de jucătorii galben-negrilor care încă sărbătoreau.
Un scaun a zburat spre jucători
Lucrurile au scăpat complet de sub control. În mijlocul busculadei, a putut fi văzut un scaun zburând în direcția oaspeților. „Se pare că acesta provenea din zona fotografilor aflați în spatele liniei de fund”.
Scene de neimaginat în Bundesliga.
Altfel decât la Dresda, unde incidentele au fost și mai grave, forțele de ordine au reușit să-i țină pe ultrași în frâu și să prevină o degenerare a situației.
Tensiuni și între antrenori
Dar scandalul nu s-a oprit aici. După fluierul final, au apărut tensiuni între jucători, dar și între atrenori. Fotbaliștii lui VfB le-au reproșat oaspeților modul provocator în care au sărbătorit ambele goluri (marcate în minutele de prelungire), iar doar intervenția arbitrului și a asistenților săi a făcut ca situația să nu explodeze.
Într-o altă zonă a terenului, antrenorul Borussiei Dortmund, Niko Kovac, și tehnicianul șvabilor, Sebastian Hoeness, au început o discuție aprinsă. Nu se știe însă din ce motiv.
Undav explică motivul scandalului
Până la urmă, de la ce a pornit totul, pe bune? Atacantul lui VfB, Deniz Undav, a explicat că gestul lui Adeyemi a fost scânteia care a aprins totul.
„Karim a făcut un gest provocator, cu degetul la gură, spre fanii noștri. Ne-am mai confruntat cu așa ceva și în meciul cu Porto din Europa League. Câțiva ne-am dus la jucătorii Borussiei, ca să lămurim lucrurile și să înțeleagă că așa ceva nu se face”.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista IoanaDEXA poate depista osteoporoza înainte de fracturi. Cum te pregătești pentru examinarea de 10-30 de minute
FinanciarulLivrările de petrol rezistă după opt luni de război împotriva Iranului
News24Ce înseamnă scăderea de 1,9% a economiei României în trimestrul II din 2026 și cum se citesc comparațiile
GetPonyGAC a început fabricarea bateriilor cu electrolit solid pe o linie reconvertită
BravonetDavid Fincher a eliminat aproximativ 60 de pagini scrise de Tarantino pentru revenirea lui Brad Pitt ca Cliff Booth
LylaCum ajungi la psiholog prin CNAS și ce trebuie să știi despre trimiterea eliberată cu cel mult 30 de zile înainte



Lasă un comentariu