Se împlinesc fix 20 de ani de la un sfert de finală care a paralizat România. Pe 6 aprilie 2006, FCSB se califica în semifinalele Cupei UEFA după un 0-0 cu Rapid, profitând de golul marcat în turul din Giulești, încheiat 1-1. A fost un duel pe muchie de cuțit, cu orgolii imense. Dar ce s-a ales de eroii de atunci? Hai să vedem, pentru că un singur om din cele două loturi mai este fotbalist activ.
Ce s-a ales de eroii roș-albaștri
Mulți dintre jucătorii care au adus calificarea istorică pentru FCSB au rămas ancorați în fotbal, majoritatea pe banca tehnică. Mirel Rădoi este chiar antrenor la FCSB, în timp ce Daniel Oprița se ocupă de destinele Stelei. Alți doi tehnicieni cunoscuți, Nicolae Dică și Dorin Goian, sunt momentan liberi de contract, ultimul din noiembrie 2025, respectiv septembrie 2025 pentru Dică.
Pe partea administrativă, George Ogăraru este coordonatorul Academiei Steaua, iar Sorin Paraschiv ocupă funcția de director sportiv la FC Bihor. Alții au ales căi diferite. Florin Lovin a devenit impresar, în timp ce Daniel Bălan și-a deschis o școală de fotbal la Suceava. Cornel Cernea este antrenor de portari la Unirea Slobozia.
Și, bineînțeles, există și cazurile speciale. Mihai Neșu, retras după o accidentare teribilă, se dedică trup și suflet centrului de recuperare pe care l-a fondat la Oradea. Iar unii, precum Sorin Ghionea, Petre Marin, Eugen Baciu și Valentin Simion, nu mai activează deloc în fotbal.
Bănel Nicoliță, excepția de la regulă
V-ați fi gândit vreodată că, dintre toți acei jucători de top, tocmai Bănel Nicoliță va fi singurul care încă mai joacă? E drept că nu la cel mai înalt nivel, dar la 41 de ani, fostul mijlocaș încă aleargă pe teren pentru FC Produlești, în Liga a 5-a. El este, practic, ultimul mohican al acelei generații de UEFAntastici.
O situație cu adevărat unică.
Andrei Cristea este și el antrenor, la Concordia Chiajna, iar Vasilică Cristocea, deși tehnician, este momentan fără angajament.
Giuleștenii, de la gazon la birouri și bănci tehnice
Nici în tabăra rapidistă lucrurile nu stau foarte diferit, mulți dintre foștii jucători ocupând acum funcții importante. Dani Coman este președinte la FC Argeș, în timp ce Daniel Niculae conduce destinele clubului Hermannstadt, unde în staff se regăsește și Dănuț Perjă. Vasile Maftei a rămas în Giulești, ca director tehnic al Centrului de Copii și Juniori.
Pe bune, e o listă impresionantă de antrenori. Nicolae Grigore o pregătește pe Gloria Bistrița, în timp ce Valentin Bădoi și Vali Negru sunt liberi de contract din 2025. Un caz aparte este cel al lui Nicolae Constantin, care a ajuns la un nivel foarte înalt, fiind antrenor secund la PAOK Salonic. Mugurel Buga se implică la academia Colțea Brașov, iar Ionuț Rada (retras de curând) are mai multe proiecte de fitness și dezvoltare a copiilor.
Ca și în cazul rivalilor, unii au părăsit complet fenomenul. Marius Constantin, Romeo Stancu, Lucian Burdujan și Mihai Mincă nu mai activează în fotbal. Viorel Moldovan, fost președinte la Rapid și analist TV, s-a retras și el din lumina reflectoarelor. Emil Dică a urmat calea impresariatului, iar Ionuț Stancu a trecut în tabăra rivalei, fiind antrenor secund la FCSB.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista IoanaDin 39 de îndulcitori, trei sferturi au schimbat creșterea bacteriilor intestinale în laborator
FinanciarulDatoria publică a României a crescut de la 60% la 60,4% din PIB în iulie 2026
News24Două drone au fost distruse de aviația română. Miruță spune că ar fi modele rusești Geran-4
GetPonyA0 ar avea 80 km deschiși după inaugurarea a două loturi, estimată pentru 20 octombrie
BravonetFrații Coen au primit Premiul Lumière cu o glumă fără perdea despre inventatorii cinematografiei
LylaCe bani poți primi pentru copil după divorț și cum verifici dacă ratele se încadrează în venitul tău
Lasă un comentariu