Pavel Badea, unul dintre numele emblematice ale Universității Craiova, a povestit despre perioada petrecută în fotbalul asiatic, în cadrul emisiunii „Prietenii lui Ovidiu”. Fostul mijlocaș a dezvăluit că sumele câștigate în Coreea de Sud și Japonia erau, la vremea respectivă, comparabile cu cele din Arabia Saudită de astăzi. O paralelă care spune totul despre nivelul financiar de atunci.
40 de ani în alb-albastru
Legătura lui Pavel Badea cu Universitatea Craiova este una profundă, întinsă pe aproape jumătate de secol. Totul a început în copilărie, dintr-o nevoie de a-și consuma energia. „Am mers la fotbal la 8 ani. Aveam nevoie de un sport care să-mi consume energia, eu fiind craiovean get-beget”, își amintește fostul mijlocaș.
De acolo, a urmat o carieră întreagă sub culorile clubului din Bănie, cu o singură pauză notabilă. „M-am legitimat la Clubul Sportiv Universitatea Craiova, secția de copii și juniori, pitici, cum se zice. Deci, de la 8 ani și până la 58, cât am acum, cu o perioadă de 10 ani în care am activat în străinătate. Am jucat trei ani în Elveția, trei în Coreea și patru în Japonia și pot spune că am 40 de ani ca legitimat la Clubul Sportiv Universitatea Craiova. Cred că este o perioadă lungă de viață și mă bucur că am făcut parte din clubul Universitatea 40 de ani”, a povestit Badea.
Japonia, El Dorado-ul anilor ’90
Iar acei zece ani petrecuți în afara țării l-au transformat, după cum singur spune, într-un „trubadur al timpurilor moderne”. Dintre toate experiențele, cea din Japonia (unde a evoluat patru sezoane pentru Kashiwa Reysol) a fost cea mai împlinitoare, atât pe plan sportiv, cât și financiar.
„În Japonia am stat patru ani și m-am simțit cel mai bine. Cu Kashiwa Reysol am câștigat Cupa Japoniei în 2000. Un campionat care mi-a adus o experiență fantastică din punct de vedere profesional și o împlinire din punct de vedere material. La vremea respectivă, resursa financiară a fost extrem de importantă și a fost un motiv pentru a ajunge acolo”, a explicat Badea.
Adversari de top și salarii colosale
Campionatul nipon era, la acea vreme, un magnet pentru nume uriașe ale fotbalului mondial. V-ați gândit vreodată ce însemna pentru un român să joace împotriva unor astfel de legende? Badea a enumerat câțiva dintre adversarii săi: „Pixie Stojkovic, antrenor al Serbiei, Dunga, căpitanul echipei naționale a Braziliei, care era în continuare, la vremea respectivă, căpitan al echipei și juca în Japonia, Hugo Salinas, Begiristain”.
Erau, pe bune, „jucători foarte cunoscuți. La vremea respectivă, mulți dintre fotbaliștii renumiți din Europa, spre sfârșitul carierei, mergeau către Japonia tocmai datorită resursei financiare importante”.
Aici vine și comparația care arată adevărata dimensiune financiară a acelor contracte.
„Ceea ce se întâmplă acum în Arabia Saudită, Dubai, Emiratele Arabe se întâmpla atunci în Japonia și în Coreea”, a punctat fostul internațional.
„Milioane!” Bogat sentimental, nu doar financiar
Dar dincolo de cifre, Badea insistă că adevărata sa avere este alta. Fostul mijlocaș se consideră un om împlinit în primul rând pe plan personal. „Eu mă consider bogat din punct de vedere sentimental, din punct de vedere uman. Am o familie reușită, am doi copii, am un nepoțel de la unul dintre băieți. Este ceea ce mă face să mă simt mândru. Resursele financiare sunt importante, dar nu determinante în viața mea. Când am terminat cu fotbalul aveam bani suficienți cât să trăiesc bine eu și familia mea. Milioane!”
Câștigurile erau, așadar, fabuloase. „Se câștiga foarte bine, foarte bine. Am stat patru ani în Japonia și trei în Coreea. Ambele au fost extrem de bine, să zicem, remunerate prin contracte. A fost o experiență inedită pentru mine, cu câștig nu numai financiar, v-am spus, ci și uman. Mi-a oferit o imagine a ceea ce reprezintă o altă societate”, a încheiat Badea.
Lasă un comentariu