Președintele Joan Laporta a explodat după ce Barcelona a fost eliminată de Atletico Madrid din Liga Campionilor, scor 2-3 la general. Șeful catalanilor a trimis miercuri o a doua reclamație la UEFA, acuzând un arbitraj pe care l-a numit, fără menajamente, o rușine.
„Ceea ce ne-au făcut arbitrii e intolerabil”
Furie totală la Barcelona.
Eliminarea în fața rivalilor de la Atletico Madrid, după 2-1 în returul de la Madrid, nu a fost deloc digerată, iar Joan Laporta aruncă din nou vina pe arbitraj. Prezent la Trofeul Conde de Godó, președintele clubului a anunțat că a trimis o nouă plângere la UEFA, după cea depusă și în urma meciului tur, vizându-l atunci pe Istvan Kovacs. „În primul rând, vreau s-o felicit pe Atletico, dar acest lucru nu scuză faptul că arbitrajul de ieri, atât al arbitrului de centru, cât și al VAR, a fost o rușine. Ceea ce ne-au făcut este intolerabil”, a tunat Laporta.
Kovacs și Turpin, în colimatorul catalanilor
Dar ce anume i-a scos din sărite pe catalani, mai exact? Hai să vedem. Laporta a luat la bani mărunți ambele manșe și susține că problemele au început încă de pe Spotify Camp Nou, în meciul arbitrat de românul Istvan Kovacs. „În prima manșă, nu ne-au acordat un penalty clar și au eliminat un jucător care merita un cartonaș galben, pentru că Giuliano nu a avut mingea sub control. Cartonașul roșu ne-a afectat foarte mult”, a declarat președintele. Mai mult, catalanii au denunțat în scrisoarea trimisă săptămâna trecută și un henț comis de Pubill în careul mic, dar plângerea lor a fost ignorată de forul de la Nyon.
Lista erorilor din retur
Și dacă în tur a fost rău, returul de la Madrid (arbitrat de francezul Clement Turpin) pare să fi umplut paharul. Laporta a continuat tirada, enumerând o serie de decizii pe care le consideră profund greșite. Prima pe listă este eliminarea lui Eric Garcia, care l-a faultat pe Alexander Sorloth. „A fost o dublă în care deciziile arbitrale ne-au prejudiciat foarte mult. În retur, Eric García nu era ultimul om, Koundé urma să intervină. Arbitrul a acordat un cartonaș galben, iar VAR l-a determinat să-și modifice decizia”, a explicat avocatul.
Iar lista nu se oprește aici, pe bune. „Golul lui Ferran era gol, penalty-ul acordat lui Olmo era penalty și atacul asupra lui Fermín e intolerabil, pentru că i-a sfâșiat toată partea superioară a buzei. Suferea când i se sutura rana și nici măcar cartonaș. Este inadmisibil!”, s-a revoltat liderul Barcelonei, referindu-se la o serie de faze controversate care, în opinia sa, au viciat rezultatul final.
O nouă scrisoare trimisă la Nyon
În fața acestor nemulțumiri, clubul a decis să acționeze din nou oficial. După ce prima scrisoare a rămas fără ecou, Barcelona cere acum explicații clare de la UEFA pentru deciziile luate în dubla cu Atletico.
Laporta, care își va relua oficial funcția de președinte pe 1 iulie, a confirmat demersul. „Barça cere explicații cu privire la motivul pentru care acea plângere nu a fost admisă, iar președintele Yuste mi-a spus că se va depune alta, întrucât ceea ce s-a întâmplat ieri este inadmisibil. Au existat decizii care au afectat grav interesele clubului”, a încheiat președintele catalan.































Lasă un comentariu