Istoricul și profesorul universitar Adrian Cioroianu, în vârstă de 59 de ani, a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, unde a depănat amintiri prețioase despre anii de glorie ai Universității Craiova. Nu de puține ori, fostul ministru de externe a povestit și despre un moment șocant petrecut la Paris, ce i-a schimbat parcursul academic.
O copilărie cu mingea la picior și „zeii orașului”
Cioroianu a mărturisit că sportul a fost mereu o parte importantă a vieții sale. „Am făcut volei la Voința Craiova, cred că de prin clasa a șasea. Nu eram înalt”, a povestit el, adăugând că are 1,90 m și a practicat și baschet în liceu. Pe bune, însă, cele mai frumoase amintiri îi sunt legate de fotbalul pe stradă, o realitate dispărută pentru generațiile actuale. Născut la Craiova în 1967, a prins „Craiova Maxima” în plin liceu, pe când avea doar 15 ani. „Vai de capul meu! Dar n-am ratat niciunul!”, a exclamat el, rememorând meciurile de neuitat. Ba chiar a fost prezent și la „blestematul ăla de meci cu Benfica”, o semifinală de Cupa UEFA din sezonul 1983-1984, unde tatăl său i-a cedat singurul bilet obținut. Universitatea Craiova a terminat atunci 1-1 acasă (după un 0-0 în tur).
Dacia vopsită alb-albastru și eroii din cartier
Fenomenul „Craiova Maxima” depășea cu mult granițele orașului. O poveste incredibilă, ce-i drept, este cea a unui suporter venit din Maramureș cu o Dacie vopsită alb-albastru, întrebând pe stradă unde este stadionul. „A fost un fenomen care astăzi, dacă îl povestești, dă semnul unei imense… O epocă atât de romantică în sensul ei”, a subliniat istoricul.
Altă epocă, nu-i așa?
S-ar putea să vă placă și:
Jucătorii erau „băieții noștri din cartier”, chiar dacă erau profesioniști. Nu de puține ori, fanii se duceau acasă la ei; „ne-am dus acasă la Costică Ștefănescu” după meciul cu Kaiserslautern, își amintește Cioroianu. El îl prefera pe Balaci pentru talentul său enorm și latura imprevizibilă, dar și pe Ștefănescu, Cămătaru, Silviu Lung. Iar cel mai simpatizat, la prima vedere, era Sorin Cârțu, cu care se mai întâlnește și astăzi. Stai puțin, că vine și o anecdotă memorabilă. Sorin Cârțu și Aurică Beldeanu l-au adus acasă pe vărul său, un puști de 4-6 ani, după ce fusese lovit de un motociclist lângă stadionul Central. „Să te aducă acasă Cârțu…”, a adăugat el, subliniind statutul de vedete, dar și apropierea de comunitate a fotbaliștilor.
Declinul sportului românesc și conflictul din Craiova
Astăzi, lucrurile stau puțin diferit. Deși merge la meciuri la Craiova și ale naționalei, Adrian Cioroianu recunoaște că nu mai urmărește fotbalul cu aceeași pasiune. „An de an mi-am promis că o să cumpăr abonament la Craiova, mai mult așa dintr-un atașament, o formă de loialitate”, a spus el, conștient că nu ar putea merge la toate partidele. Crede, totuși, că Universitatea Craiova „ar merita acuma” să ia campionatul. „Din păcate n-ajungem” la Campionatul Mondial, a constatat el, analizând declinul sporturilor de echipă din România după anii ’90. „Am rămas cu valori individuale, fără îndoială, am rămas cu sportivi buni pe sporturi individuale”, a explicat Cioroianu, dând exemple precum Halep sau David Popovici. Numai că la sporturile de echipă, de la rugby la handbal, „nu mai strălucim” din cauza lipsei de investiții. Singura excepție: canotajul, unde „se pare că îi ține cu o mână mai de fier așa” doamna Lipă. Cât despre conflictul dintre FCU și CSU Craiova, istoricul a mărturisit că „pentru mine e o durere că s-au certat”. El ține cu echipa lui Rotaru, „ai primăriei”, pentru că „rezultatele au fost cele care au fost; până la urmă, noi ca spectatori mai dorim și rezultate, că sufletul ca sufletul”.
„Nu-l pune pe Ceaușescu lângă Marx” – șocul de la Paris
Parcursul academic al lui Adrian Cioroianu a fost, si, plin de evenimente neașteptate. A studiat Istoria la București, întrucât la Craiova nu exista o astfel de facultate. După Revoluție, a prins „anii de deschidere”, efervescență care i-a adus cinci propuneri de angajare. Dar a ales să rămână în facultate, pentru că îi plăcea să predea. Voia să-și facă doctoratul la Paris, însă lucrurile s-au complicat. „M-am certat cu una dintre profesoarele care au venit de la Paris, care mi-a cerut să nu-l pun pe Ceaușescu lângă Marx”, a dezvăluit Cioroianu. Titlul său de doctorat era „raportul dintre mase și conducători în opera teoretică, de la Marx la Ceaușescu”. Profesoara Rose-Marie Lagrave insista: „Adrian, Adrian, nu-l pune pe Ceaușescu lângă Marx”. V-ați gândit vreodată că politica academică poate fi atât de rigidă? Decana Zoe Petre i-a explicat atunci că „ei sunt de stânga acolo la Paris? Vrei să te duci la Paris, trebuie să știi că ei sunt mai la stânga, sunt mai socialiști așa”. Așa că, dintr-o rebeliune de la 25 de ani, Cioroianu a ales să plece în Canada, la Universitatea Laval din Quebec, unde a petrecut șapte ani, din 1995 până în 2002, finalizând un masterat și doctoratul. Acolo, nu a văzut fotbal la televizor, ci doar hochei și fotbal american, sporturi pentru care universitatea oferea bilete la prețuri mici.
Dincolo de toate aceste experiențe, Adrian Cioroianu rămâne fidel vocației sale. „Singurul lucru fără de care n-aș putea trăi ar fi profesoratul. Deci meseria mea e de profesor”, a concluzionat el, subliniind marea mândrie a vieții sale.
