Spectacolul revine în Giulești. Sâmbătă, 18 aprilie, de la ora 14:00, stadionul din Grant va găzdui a doua ediție a Trofeului „Glasul Roților de Tren”, un eveniment care aduce pe gazon legendele clubului vișiniu. Alături de Rapid Old Boys și Selecționata CFR, ediția din acest an are și un invitat special, formația de old-boys UTA Bătrâna Doamnă.
Nume grele pe gazonul din Grant
Lista jucătorilor care au confirmat prezența pentru Rapid Old Boys este, pe bune, impresionantă. Suporterii îi vor putea revedea în tricoul vișiniu pe Leontin Toader, Vasile Caciureac, Ion Craiu, Ștefan Nanu, Mugur Bolohan, Dorel Mutică și Daniel Chiriță. Și asta nu e tot.
Din lot mai fac parte Claudiu Ionescu, Cristian Tănase, Valentin Bădoi, Vasile Maftei, Cristian Ionescu, Alexandru Ioniță, Ovidiu Herea, Ștefan Ciuculescu, Marian Vlada și Lucian Goge. Iar surpriza cea mai mare este prezența lui Cristian Săpunaru, actualul căpitan al Rapidului, care se alătură legendelor clubului pentru acest eveniment de gală. Echipa va fi condusă de pe bancă de antrenorul Ion Manu și de managerul Lucian Ionescu.
UTA, invitat de onoare
Arădenii vin în Giulești cu o echipă redutabilă (pentru un turneu de old-boys, fireste). Sub comanda antrenorului Dorel Toderaș, UTA Bătrâna Doamnă aliniază nume cunoscute precum Adrian Piț, Tiberiu Bier, Marius Grad, Calvin Tolmbaye, Nicolae Mitu, Alin Drăgan și Alin Pavel.
Prezența lor adaugă un plus de competitivitate și farmec turneului.
Un eveniment cu încărcătură simbolică
Dar ce înseamnă, de fapt, acest turneu? Inițiat de foști jucători ai Rapidului împreună cu reprezentanți ai Gării de Nord, evenimentul se dorește a fi o reconectare cu tradiția și cu spiritul care a consacrat clubul. Managerul Lucian Ionescu a explicat cel mai bine scopul competiției.
„Evenimentul își propune să consolideze o tradiție recentă, dar încărcată de simbolism, în care fotbalul devine pretextul reîntâlnirii cu valorile trecutului și cu identitatea profundă a clubului Rapid”, a declarat acesta.
Programul meciurilor de sâmbătă
Mini-turneul se va desfășura după următorul program:
- Selecționata CFR – UTA Bătrâna Doamnă
- Selecționata CFR – Rapid Old Boys
- Rapid Old Boys – UTA Bătrâna Doamnă
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPonyStellantis, firma care produce și vinde mașini în România, a pierdut 453 de milioane de euro în trei luni
BravonetSezonul 5 al serialului „Diplomata” a fost confirmat de Netflix
LylaRochiile de mireasă cu fuste mari apar în moda pentru 2027. Ce se verifică la probă și în contract
Revista IoanaUn nou tratament pentru hepatita B a fost aprobat în SUA. Pacienții din România își continuă tratamentul
FinanciarulUnele firme străine de construcții s-au înregistrat la Fisc după controalele ANAF
News24Un oier a fost reținut după ce ar fi umflat numărul animalelor pentru subvenții APIA








