La 35 de ani, Giannis Anestis este unul dintre cele mai reușite transferuri ale Botoșaniului din ultimele sezoane. Grecul a securizat poarta moldovenilor în multe partide complicate și, după un an și jumătate în Liga 1, povestește despre adaptarea sa, despre Răzvan Lucescu și despre momentele care i-au marcat cariera.
Sfătuit de un fost stelist
Aventura sa în România a început în octombrie 2024, când FC Botoșani l-a adus liber de contract. Mulți au strâmbat din nas, e drept, dar Anestis a devenit rapid un reper în poarta moldovenilor. Despre campionatul nostru are o părere clară: „E un campionat de calitate, în care orice echipă intră în meci cu șanse pentru cele trei puncte. Un echilibru de la prima până la ultima formație”.
Își amintește și cele mai bune prestații. „M-am simțit iesit din comun la acel 0-0 cu Farul, acasă, în sezonul regular trecut, la scurt timp după ce venisem la Botoșani. La fel, îmi amintesc perfect debutul foarte bun cu Rapidul, 2-0”. Dar cine i-a pus cele mai mari probleme? „Alibec, Nsimba și Bîrligea mi s-au părut până acum adversarii cei mai puternici. Plus Louis Munteanu, care a plecat între timp în SUA. si, Lukic de la Cluj și Baiaram, un atacant care a atras multe priviri în Grecia după meciurile Craiovei cu AEK Atena”.
Decizia de a veni aici a fost influențată de un nume cunoscut fanilor FCSB, Aristidis Soiledis. „Nu știam prea multe lucruri despre țară ori campionat. Traversasem o vară dificilă în 2024, plecasem din Cipru, voiam să continui tot la o echipă din afara Greciei, aveam câteva oferte, dar am ezitat o perioadă. Și exact atunci a apărut propunerea de la Botoșani. Am zis OK și cred că am ales corect”, povestește Anestis. Fostul său coleg de la AEK Atena l-a convins. „Mi-a vorbit foarte frumos despre România, despre oameni, despre campionat, așa că mi-a ușurat decizia de a accepta oferta Botoșaniului. Mi-a explicat că poți ajunge la cele mai mari cluburi din țară dacă ești un jucător serios”.
Adaptarea a fost completă, numind România „a doua mea casă”. Elenul continuă: „românii și grecii sunt popoare asemănătoare și m-am simțit bine aici din prima zi în care am venit. Oamenii sunt foarte liniștiți și prietenoși”. Ba chiar și la nivel culinar s-a integrat perfect. „M-am adaptat foarte bine și la mâncarea românească. Extraordinară! Și românilor, și grecilor le place să mănânce bine, să savureze ce au în farfurie, iar aici am găsit lucruri minunate și la nivel culinar”.
De la extaz la agonie la Botoșani
Sezonul actual al Botoșaniului a fost un adevărat montagnes-russes. „Totul s-a petrecut foarte bine până prin decembrie, când am stat constant în primele trei locuri. Am luptat, am obținut rezultate, dar, după pauza de iarnă, parcă s-a rupt ceva. A apărut un blocaj pe fondul unor înfrângeri una după alta, întâmplate, probabil, și din cauza unei doze de relaxare în anumite momente”.
RecomandăriSurpriza uriasa pentru fanii din Superliga. Portarul de 1 milion de euro care a uimit pe toata lumea
Momentul critic? „Știți cum se întâmplă în fotbal – când se instalează criza, e câteodată complicat să o stopezi! Am simțit că vom avea probleme în special după eșecul de la Miercurea Ciuc, înregistrat în prima etapă după reluarea campionatului. Am jucat acolo și pe un teren greu, n-a funcționat nimic și, din clipa aceea, am început să ne facem griji tot mai mari”.
Anestis ține să clarifice că nu au existat probleme cu antrenorul Leo Grozavu.
„N-a existat nicio relație tensionată între jucători și Leo Grozavu. Starea negativă a apărut fiindcă am început cu toții să fim agitați și impacientați pentru traseul din campionat, când am văzut că nu mai adunăm puncte”.
Viitorul său la club este incert. „Am contract până în vară, cu opțiune pentru încă un an, dar vom vedea care e situația la final. Deocamdată, sunt aici, îmi place, luptăm să câștigăm play-out-ul, după care vom lua împreună decizia potrivită”.
Verdict despre Răzvan Lucescu
Portarul grec îl cunoaște bine pe Răzvan Lucescu din perioada în care tehnicianul român scria istorie cu PAOK. Anestis era chiar în lotul rivalei AEK în 2018, când atenienii au luat titlul după celebrul scandal cu patronul lui PAOK, Ivan Savvidis, care a intrat pe teren cu un pistol. „Răzvan Lucescu a adus mari succese pentru PAOK, titluri și Cupe. De zeci de ani nu mai câștigaseră campionatul, iar Răzvan i-a repus în frunte, făcând acolo o formație redutabilă. Asta dovedește că e un antrenor foarte bun”.
L-a caracterizat pe Lucescu jr. în trei cuvinte: „Inteligent, fotbal agresiv, competitiv. Fanii lui PAOK îl iubesc și toată lumea îl respectă”.
Despre controversatul patron Savvidis, Anestis are o perspectivă surprinzătoare. „Nu cred că Ivan Savvidis este un om periculos. Nu știu ce face în afara fotbalului, dar nu-mi închipui că a vrut atunci să împuște pe cineva pe teren. Este o persoană care a făcut ca PAOK să redevină un club mare și să câștige trofee”.
Amintiri de la San Siro la buncăr
Cariera sa este plină de momente speciale. Unul dintre ele este meciul Milan – AEK Atena 0-0, din octombrie 2017, în grupele Europa League, când a fost desemnat omul partidei. „A fost un moment fantastic, probabil cel mai bun meci din toată cariera mea. Sper să mai adun astfel de episoade speciale. M-am simțit cu adevărat fericit la acel moment, fiindcă mi-am ajutat echipa să câștige un punct important. Mă mai uit din când în când pe youtube la secvențe din partidă și multă lume din Grecia îmi spune și azi că am ce povesti cu adevărat copiilor mei”.
O altă experiență total diferită a trăit-o în Israel, la Hapoel Beer Sheva, în 2018. Timp de șase luni, a trebuit să se obișnuiască cu pericolele conflictelor armate. „Sincer, nu m-am speriat la început, fiindcă nici nu mai poți ieși pe stradă dacă mergi acolo gândindu-te doar la asta. Mi s-a întâmplat însă să fiu nevoit să merg în buncăr pentru protecție”.
Iar detaliile sunt de-a dreptul incredibile. „Avusesem un meci în campionat și au început să sune alarmele, avertizând că e pericol de bombardamente. L-am întrebat pe antrenorul portarilor ce facem și mi-a explicat că, de fiecare dată cînd apar astfel de momente, trebuie să te refugiezi imediat în camera de siguranță care există la fiecare locuință”. Pentru el, o lume nouă, pentru localnici, o normalitate. „Pentru mine era ceva ciudat, dar localnicii își vedeau de treabă. Părea un lucru cu care sunt obișnuiți. Mergeau pe stradă, se duceau la cumpărături”.












Lasă un comentariu