Ioan Vermeșan, atacantul român de 19 ani, a bifat o nouă apariție în campionatul italian. El a fost introdus pe teren la pauza meciului dintre Hellas Verona și AC Milan, partidă câștigată de oaspeți cu scorul de 1-0. Golul fusese marcat de Adrien Rabiot în minutul 41.
O repriză plină de curaj
Trimis pe teren la începutul reprizei secunde în locul croatului Bradaric, Vermeșan a avut o prestație activă și nu s-a sfiit să atace poarta apărată de francezul Mike Maignan. E drept că scorul era deja stabilit, dar românul și-a încercat norocul. În minutul 69, a expediat un șut bun de la distanță, reținut însă de portarul milanezilor. V-ați fi așteptat la atâta tupeu din partea unui puști de 19 ani contra unui colos ca AC Milan?
Iar la doar un minut distanță, atacantul a irosit o altă ocazie importantă, de data aceasta din interiorul careului, când execuția sa a trecut peste poartă. Spre finalul meciului, în minutul 87, Vermeșan a încercat să inițieze un contraatac periculos pentru echipa sa. Numai ca intervenția decisivă a fundașului Fikayo Tomori a oprit la timp acțiunea veronezilor.
Al doilea meci în Serie A
Pentru Ioan Vermeșan, aceasta a fost a doua sa apariție în campionat. Debutul în Serie A s-a produs la finalul lunii decembrie, într-o partidă pe care Verona a pierdut-o cu 0-3 în fața celor de la Sassuolo. Până la urmă, adună experiență la cel mai înalt nivel.
În total, atacantul are trei meciuri jucate la nivel de seniori pentru Hellas Verona în acest sezon: două în campionat și unul în Cupa Italiei.
Cifrele arată o creștere constantă.
Atacantul este în prezent titular la naționala U21 a României și chiar a fost inclus pe lista preliminară a primei reprezentative pentru barajul de calificare la Campionatul Mondial, meciul contra Turciei. Valoarea sa de piață este estimată la 600.000 de euro (conform platformei Transfermarkt).
Un produs al fotbalului românesc
Vermeșan este un produs al fotbalului din țară, evoluând de-a lungul anilor la mai multe academii importante. Junioratul și l-a făcut la LPS Banatul, Poli Timișoara, Academia Hagi, UTA Arad și Ripensia Timișoara. Transferul său în Italia, la Verona, s-a produs în anul 2022.