Scoruri rezultate recente
Toate →
Tenis

Irina Begu, revenire cu eșec la Madrid după 9 luni – înfrângere 4-6, 0-6

aprilie 21, 2026
2 min citire 0 comentarii

Irina Begu (35 de ani, 182 WTA) a revenit în circuitul profesionist după o pauză de nouă luni, dar a fost învinsă în primul tur al turneului WTA 1000 de la Madrid. Jucătoarea din România a cedat în fața germancei Laura Siegemund (37 de ani, 47 WTA), scor 4-6, 0-6, după o oră și 27 de minute de joc.

O revenire așteptată pe zgura favorită

Au trecut nouă luni de la ultimul meci oficial disputat de Irina. Acela a fost unul cu o semnificație aparte, finala câștigată la UniCredit Iași Open, în iulie 2025, al șaselea trofeu din carieră. Pauza lungă care a urmat a alimentat speculațiile unei retrageri discrete, însă Begu a infirmat zvonurile.

Și a ales să revină într-unul dintre turneele sale de suflet, cel de la Madrid. Un loc unde s-a simțit mereu bine, unde a ajuns de trei ori în sferturile de finală (2015, 2016 și 2023) și unde a jucat meciuri epice. Totul într-o atmosferă de vară, la 28 de grade, sub soarele generos al capitalei Spaniei.

Un set bun, apoi prăbușirea

Meciul de pe arena Arantxa Sanchez a început echilibrat. Primul set a debutat cu patru break-uri consecutive, dar Irina a fost prima care și-a făcut serviciul, oprind seria. Susținută fervent de patru suporteri români, dar și de fosta parteneră de dublu Sara Errani, prezentă pentru câteva game-uri în tribună, Begu a arătat momente de tenis sclipitor.

Numai că nu a fost de ajuns. E drept că Siegemund a jucat mai constant, a rupt ritmul, iar o scurtă perfectă i-a adus mingea de set, pe care a și fructificat-o pentru 6-4. V-ați fi așteptat la ce a urmat?

Serviciul, călcâiul lui Ahile

Dacă primul act a fost disputat, al doilea a fost, pe bune, un coșmar pentru româncă. Principala problemă a Irinei a fost serviciul. A avut o frecvență de 75% la prima minge, însă procentajul punctelor câștigate a fost extrem de scăzut: 45% pe primul serviciu și doar 24% pe al doilea. În schimb, germanca a avut 91% frecvență pe primul serviciu.

De multe ori, Begu și-a întrerupt și reluat mișcarea la serviciu, un semn clar de nesiguranță. Peste toate acestea s-a suprapus și oboseala, iar Siegemund a defilat, adjudecându-și toate game-urile din actul secund.

Un 6-0 sec.

La final, în ciuda înfrângerii, Irina Begu a părăsit terenul zâmbind. S-a salutat prietenos cu adversara la fileu, a fost aplaudată de spectatori și le-a răsplătit gestul aruncându-le prosoapele galben cu negru. Ba chiar a rămas pe teren pentru a face poze cu fanii.

Pentru Begu urmează Roma și Roland Garros, alte turnee de suflet, unde va beneficia de clasamentul protejat. Deocamdată, pentru Caja Magica, e doar „hasta luego”.

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
f 𝕏

Tudor Barbu acoperă pentru dolcesport.ro subiecte de tenis, fotbal extern și handbal.

Citește în continuare

Tenis

Cele mai citite din Tenis

Mai multe din Tenis

Vezi tot →
0 comentarii

Lasă un comentariu