U Cluj este prima finalistă a Cupei României după o semifinală dramatică, decisă la loviturile de departajare. Echipa antrenată de Cristiano Bergodi a trecut de FC Argeș cu 5-4 la penalty-uri, după ce scorul a fost 1-1 la finalul celor 120 de minute de joc. La final, tehnicianul italian a analizat la cald o calificare obținută cu multă sudoare la Mioveni.
O calificare muncită, decisă la loterie
Meciul nu a fost deloc simplu pentru clujeni, care s-au văzut dominați în prima parte. Bergodi a recunoscut superioritatea adversarului din prima repriză. „Nu e vina nimănui pentru prima repriză. Ei au venit peste noi și au făcut presing sus. Noi jucam poate prea scurt, aproape și ei veneau și ne luau om cu om și trebuia să jucăm în spatele lor. Sunt foarte agresivi. Sunt buni”, a explicat italianul. Lucrurile s-au schimbat, e drept, după pauză. „A doua repriză s-a schimbat. Cine a venit de pe bancă a fost bun, dar și cei de pe teren au dat mai mult, am egalat și după am câștigat așa.”
Până la urmă, totul s-a decis la 11 metri.
„Acolo este o loterie. Suntem bucuroși”, a spus Bergodi. Antrenorul a dezvăluit și strategia din spatele loviturilor de departajare, unde inspirația sa a contat decisiv. „S-a făcut o ședință înainte de penalty-uri. Noi am dat libertate jucătorilor să aleagă. L-am băgat pe Trică pentru că trage bine, l-am văzut la antrenamente. A ieșit bine. Și cei de la FC Argeș au tras bine, dar ultimul a ratat.”
Amintiri frumoase și bucurie pentru fani
Pentru Cristiano Bergodi, o finală de Cupă nu este o premieră, el câștigând trofeul cu Sepsi în 2023. „Am fost acolo în 2023 cu Sepsi și am o amintire frumoasă. E un obiectiv frumos să jucăm finala de Cupa României”, a declarat tehnicianul. Iar bucuria calificării a fost dedicată întregului club, dar mai ales suporterilor. „Mă bucur pentru grup, pentru băieți, pentru conducere, pentru suporterii care au venit până aici în număr mare. Sunt bucuros după ce am trăit această emoție.”
Ce urmează pentru U Cluj? Derby în Gruia
În finală, U Cluj va întâlni câștigătoarea dintre Dinamo și Universitatea Craiova, dar Bergodi nu are preferințe. „Nu e problemă pentru cine întâlnim în finală. Noi jucăm o finală și e deja un lucru mare. Dinamo și Universitatea Craiova sunt echipe bune”, a comentat el. Dar înainte de finală, pentru „șepcile roșii” urmează derby-ul local cu CFR Cluj, un meci cu o încărcătură specială pentru antrenor (fost tehnician în Gruia). Cum va fi primit oare de foștii suporteri?
„Nu știu cum voi fi primit în Gruia. Vom vedea. Am fost și antrenor acolo, am făcut performanță. Nu am ranchiună. A fost doar un moment de tensiune în același derby. S-a terminat totul, din punctul meu de vedere. Nu e nicio problemă”, a asigurat Bergodi.
Oboseală mare, dar moralul e la cote maxime
Calificarea a venit cu un preț, iar jucătorii au depus un efort serios. „Au făcut o risipă de energie jucătorii astăzi… Sper să stăm bine din punct de vedere fizic pentru meciul de sâmbătă”, a recunoscut antrenorul. Chiar și așa, italianul rămâne realist cu privire la șansele echipei pe ambele fronturi. „Nu știu dacă putem până la capăt. E important că am ajuns în finală. În campionat multe echipe au șanse. Universitatea Craiova este cea mai bună. Noi încercăm să jucăm cât mai bine și să ne facem treaba.”
Și totuși, există și o veste bună înaintea derby-ului. „A fost greu, dar asta este. Nu este problemă. Avem o zi în plus de odihnă și ne revedem în Gruia.”