Chelsea se scufundă în Premier League. Formația londoneză a încasat a cincea înfrângere consecutivă fără gol marcat, 0-3 în deplasarea cu Brighton, un record negativ neatins din 1912. Iar antrenorul Liam Rosenior a explodat la final, criticându-și vehement jucătorii pentru o prestație pe care a numit-o „indefensabilă”.
„Inacceptabil din toate punctele de vedere”
Liam Rosenior, tehnicianul de 41 de ani, nu și-a menajat deloc fotbaliștii după eșecul usturător de pe terenul lui Brighton. Prestația a fost catalogată drept „inacceptabilă”. Întrebat dacă a fost cel mai slab meci din seria neagră recentă, răspunsul său a fost tranșant, fără ocolișuri. „De departe. A fost inacceptabil din toate punctele de vedere. Inacceptabil în ceea ce privește atitudinea. Am ieșit public să apăr jucătorii, dar prestația din această seară a fost inacceptabilă. Ceva trebuie să se schimbe drastic aici și acum”, a tunat managerul, a cărui poziție era deja contestată de fani.
„Trebuie să ne uităm în oglindă”
Discursul dur al managerului, care a preluat echipa la începutul lui ianuarie (cu un contract pe șase ani), a continuat pe același ton critic. „Trebuie să ne uităm în oglindă. Eu trebuie să mă uit în oglindă. Nu pot continua să vin aici să apăr unele dintre lucrurile pe care le vedem”, a afirmat Rosenior, potrivit A Bola.
El a acuzat lipsa de spirit și de atitudine. Până la urmă, cum poți câștiga un meci în Premier League când doar o mână de jucători își fac treaba? „Atitudinea generală și spiritul au lipsit în această seară. Poate 3 sau 4 dintre cei 11 jucători au fost la nivelul lor, ceea ce nu este suficient pentru acest club.”
Record negativ și cea mai grea seară din carieră
Dezastrul e complet.
Eșecul cu Brighton nu este doar o altă înfrângere în clasament. Chelsea a pierdut locul 6 chiar în fața „pescărușilor”, iar calificarea în Liga Campionilor pare acum, pe bune, o misiune imposibilă. Mai mult, este pentru prima dată din 1912 când clubul londonez leagă cinci meciuri de campionat pierdute fără să înscrie vreun gol. Dar dincolo de statistici, impactul personal asupra antrenorului este devastator. „Este o seară foarte, foarte dificilă. Cea mai dificilă seară, nu doar aici, la acest magnific club, ci în cariera mea”, a mărturisit Rosenior.
„Asta nu reprezintă clubul”
Tehnicianul a încheiat conferința de presă cu un avertisment clar, spunând că nu va mai tolera astfel de prestații. El a simțit că inclusiv integritatea sa a fost pusă la îndoială. „Unele dintre lucrurile pe care le-am văzut astăzi, nu vreau să le mai văd niciodată. Să fiu acuzat că am aruncat prosopul este inacceptabil. Asta e tot ce voi spune. Sunt rănit. Asta nu mă reprezintă. Nu reprezintă clubul în niciun fel și asta trebuie să se schimbe, începând cu semifinala Cupei Angliei de duminică”, a conchis Rosenior.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista IoanaTikTok le poate recomanda adolescenților tot mai multe clipuri despre slăbit, potrivit constatărilor preliminare ale Comisiei Europene
FinanciarulÎnalta Curte a decis că o singură aprobare poate acoperi și ratele viitoare ale pensiei de întreținere a copilului minor dacă actul care permite executarea nu se schimbă
News24Patru persoane din Bosanci au cărat resturi vegetale cu drapelul României. Fiecare a primit 10.000 de lei amendă
GetPonyCum conduci o mașină cu cutie automată la semafor, în rampă, la coborâre și la parcare
BravonetCum verifici când pleacă un serial de pe Netflix și dacă îl găsești legal pe altă platformă în România
LylaDe ce te simți obosită după somn, ce poți încerca și când mergi la medic










