Barcelona s-a impus cu 1-0 în fața celor de la Celta Vigo, consolidându-și poziția de lider în La Liga. Victoria a fost adusă de unicul gol marcat de Lamine Yamal în minutul 40, din penalty, însă bucuria a fost umbrită de accidentarea suferită de tânărul atacant imediat după execuție.
Un meci chinuit
Hansi Flick (61 de ani) nu s-a ferit de cuvinte și a recunoscut că jocul echipei sale nu l-a convins, deși rezultatul final a fost cel dorit. E drept că victoria e victorie. „Nu a fost ușor. Nu am făcut un meci bun astăzi, Celta a jucat foarte bine și ne-a presat. Ne-au creat probleme. În a doua repriză am fost mai buni”, a declarat tehnicianul Barcelonei. Antrenorul a subliniat că problemele medicale au dat peste cap strategia. „Am suferit două accidentări, ceea ce afectează echipa, dar în a doua repriză nu am pierdut mingea. Nu a fost ușor să facem cele două schimbări, pentru că asta ne-a modificat planul”.
Până la urmă, ce contează cel mai mult? „Cel mai important a fost să câștigăm cele trei puncte”, a concluzionat Flick. Acesta a menționat și o fază controversată: „Putem juca mai bine, dar cred că golul de la final a fost valabil, nu ofsaid. Am văzut reluarea, dar rezultatul este 1-0 și ne concentrăm pe următorul meci”.
Ghinion teribil pentru Lamine Yamal
Marea problemă a serii este accidentarea lui Lamine Yamal. Tânărul de 18 ani a transformat penalty-ul din minutul 40, dar s-a „rupt” imediat după ce a trimis mingea în poartă.
A fost schimbat în minutul 45+9 cu Roony Bardghji.
Dar Flick este vizibil îngrijorat de situația fotbalistului său, așteptând cu sufletul la gură un diagnostic clar. „Trebuie să vedem mâine care este starea lui Lamine. Vom vedea. Trebuie să acceptăm asta, este păcat pentru noi. Sper să nu fie ceva foarte serios”, a spus antrenorul german.
9 puncte avans față de Real Madrid
Dincolo de jocul mai puțin convingător, cifrele din clasament arată excelent pentru catalani. Barcelona și-a consolidat prima poziție, ajungând la 82 de puncte după 32 de etape. Avantajul față de marea rivală, Real Madrid, este acum de 9 puncte. Si asta cu doar șase etape rămase de disputat.
Programul Barcelonei în ultimele 6 etape din La Liga nu este deloc simplu (mai ales cu un El Clasico la orizont):
- Getafe – Barcelona
- Osasuna – Barcelona
- Barcelona – Real Madrid
- Alaves – Barcelona
- Barcelona – Betis
- Valencia – Barcelona