FCSB a învins Petrolul cu scorul de 3-1 în etapa a șasea din play-out, într-un meci care a cimentat poziția echipei în fruntea clasamentului. Victoria (prima de la plecarea lui Mirel Rădoi) asigură matematic locul la barajul pentru preliminariile Conference League, iar patronul Gigi Becali a intrat imediat în direct pentru a-și analiza jucătorii, având o revelație.
„Joao Paulo e fotbalist”
Gigi Becali nu a stat prea mult pe gânduri și și-a numit noul preferat. Nu e vorba de un atacant, ci de un jucător reprofilat la mijlocul terenului, care l-a impresionat pe patronul roș-albaștrilor.
„Mă așteptam să fie atât de ușor, dacă ești FCSB, așa trebuie să fie. Scot în evidență. Știu ce s-a întâmplat cu noi anul ăsta. Am jucat prea multe meciuri și echipa a fost obosită. Noi nu am putut să alergăm în sezonul regulat, calitate a fost”, a început Becali, înainte de a ajunge la surpriza serii. „Și cel mai și cel mai important, invenția Joao Paulo la mijlocul terenului. Nu e nici Lixandru, care o dă la fundașii centrali. Are încredere în el, joacă în față, nu îi e frică de minge, nu îi e frică de joc. Asta e părerea mea, asta am descoperit la meciul acesta. Joao Paulo e fotbalist, e mijlocaș central. Nu era fundaș stânga. Eu i-am spus lui Mirel, și el a recunoscut, dar a zis că a fost situația cu Risto. Pe el l-am văzut în seara asta”.
Reveniri și contracte noi
Pe lângă noua „invenție”, Becali a remarcat și revenirea în formă a altor jucători importanți, precum Dawa și George Popescu, anunțând și o prelungire de contract indiferent de parcursul european.
„Un Dawa care e mai bun. Deși s-a accidentat și spuneau că nu mai poate, e mai bun decât înainte. Popescu e mai bun decât înainte de accidentare”, a punctat finanțatorul. Iar despre George Popescu, a adăugat: „E posibil să își revină George Popescu, începe să apară jucătorul ăla care era cel mai bun. Începe cât de cât. Încă nu e ăla, dar cât de cât. Mi-a placiut de el”.
Și a continuat cu o veste bună pentru un alt fundaș. „O să-i prelungim contractul lui Mihai Popescu. Îi facem propunere de prelungire indiferent dacă prindem Europa. Nu mai spuneți că «indiferent dacă», nu mă mai întrebați asta. Nu îmi ziceți mie. E posibil orice, dar eu nu sunt așa”.
Totuși, patronul a avut și un avertisment pentru vedetele sale.
„La mine și dacă e 10-0, nu vreau călcâie. O să le spun lui Olaru și Tănase, mie nu îmi place. Jucăm pentru fotbal, nu pentru public”, a tunat Becali.
Tinerii, viitorul pentru Europa
Spre finalul meciului, la 3-0, Becali a dezvăluit că a intervenit personal pentru a trimite în teren trei tineri. Cum vine asta? Patronul a explicat că decizia i-a aparținut în totalitate.
„Eu am luat decizia să intre 3 jucători tineri. Ei pot să aibă idei, dar când le cer eu… De multe ori cer. Să ai tu idei la 3-0? Nu mai ai. La 3-0 am eu idei. Miculescu alergase mult”, a spus el. Unul dintre tineri, Stoian, i-a fost recomandat chiar de fostul antrenor, Mirel Rădoi. „Mirel îmi spusese «nașule, ai grijă de Stoian, va fi fotbalist». Îmi zicea din măsurătorile lor, l-au măsurat ei cu aparaturile lor. Mi-a zis că am grijă de el, că va fi fotbalist. Se apropie de un parametru ca al lui Ronaldo. Nu știu eu exact, nu mai țin minte”.
Becali e convins că are în curte viitoare staruri. „Eu i-am zis lui MM după meci că David Popa, Stoian și Toma vor face furori în Europa peste 2-3 ani”.
În schimb, a avut o remarcă tăioasă la adresa lui Octavian Popescu, care a marcat după 354 de zile. „Octavian Popescu nu a avut viață sportivă. Viața lui particulară l-a afectat”.