Un nou scandal zguduie fotbalul italian. Gianluca Rocchi, șeful Comisiei de Arbitri din Serie A și B, a primit aviz de urmărire penală din partea procurorului Maurizio Ascione. Acuzația este de „complicitate la fraudă sportivă”, iar ancheta vizează sezoanele 2023-2024 și 2024-2025, pe fondul unor suspiciuni că Rocchi ar fi exercitat presiuni asupra arbitrilor din camera VAR.
Acuzații grave de la un fost asistent
Iar totul a pornit de la o plângere depusă în mai 2025 de fostul arbitru asistent Domenico Rocca, în vârstă de 42 de ani. Acesta a oficiat ultimul său meci în Serie A pe 17 mai 2024, la partida Napoli – Fiorentina. Deși demersul său inițial a fost respins la nivel sportiv, cazul a luat o turnură neașteptată. „Plângerea sportivă depusă de asistentul Domenico Rocca a fost respinsă, dar acum sunt în joc implicații penale”.
Lucrurile stau, se pare, mult mai complicat.
Incidentul care a aprins totul
Problema centrală se referă la sezonul 2024-2025 și este susținută de probe video. Mai exact, de un „videoclip, care-l prezintă pe arbitrul Paterna întorcându-se spre peretele despărțitor de sticlă care-i separă de cei din sala VAR din Lissone și apoi întrebând dacă este penalty.”
S-a întâmplat la meciul Udinese – Parma din martie 2025. Potrivit plângerii, după gestul lui Paterna, arbitrul de centru Maresca a fost chemat la margine pentru a revedea faza. Dar cum s-a ajuns aici? Se pare că Rocchi a avut un rol direct. Potrivit lui Rocca, Gianluca Rocchi „s-a ridicat rapid de la locul său” pentru „a bate în mod repetat în geamul camerei” pentru a atrage atenția VAR-ului Sozza și asistentului Paterna, iar aceștia, la rândul lor, l-au chemat pe arbitru pentru o verificare la marginea terenului.
Reacția oficială și alte meciuri suspecte
Scrisoarea lui Rocca a declanșat un adevărat cutremur în cadrul Asociației Arbitrilor din Italia (AIA). Fostul președinte Zappi a reacționat la acea vreme, declarând: „Orice acțiune care protejează AIA va fi evaluată. L-am contactat imediat pe Rocchi, care m-a informat că a depus raport la Parchetul FIGC. Au fost trimiși inspectori federali pentru a verifica buna desfășurare a activității de arbitraj în timpul meciurilor – adică fără interferențe – și ulterior să întocmească un raport detaliat pentru oricine s-a deplasat la Lissone în timpul evenimentelor”.
Numai că plângerea, deși arhivată la nivel sportiv, a revenit acum în plan penal. Și nu e singurul caz. „Și alte meciuri în cauză sunt în curs de investigare, inclusiv Inter – Verona din ianuarie 2024, în care VAR-ul Nasca nu a solicitat o «revizuire la marginea terenului» pentru cotul lui Bastoni asupra lui Duda – eroare clară, dar una care s-a mai văzut. Rămâne cert că, revenind la Udinese – Parma, gestul făcut de Paterna e în curs de investigare de către anchetatori. Rocchi se apără și susține nu are nicio legătură, urmând să dea explicații când va fi citat. Bătălia începe din nou și haosul arbitral continuă”.