Live 2 în direct
Toate →
Fotbal Intern

Rapid, doar 4 puncte în 6 etape și acuzații de blat. Reacția lui Gâlcă

aprilie 27, 2026
2 min citire 0 comentarii

Rapid a pierdut derby-ul cu Dinamo, scor 1-3, dar înfrângerea e poate ultima problemă în Giulești. Cu doar 4 puncte adunate în 6 etape de play-off, suporterii au explodat la adresa echipei și a conducerii. Iar acuzațiile sunt extrem de dure.

Fanii Rapidului au răbufnit. Acuzații de blat în Giulești

Nemulțumirea mocnea de ceva vreme, însă acum a ieșit la suprafață prin bannere afișate în timpul meciului cu Dinamo. Cel mai probabil vizat a fost președintele clubului, Victor Angelescu, printr-un mesaj direct: „Victoraș, pariorul din oraș”.

Dar suporterii nu s-au oprit aici. Aceștia au continuat cu acuzații de meciuri trucate și lipsă de respect față de fani, afișând și alte două mesaje acide. „Pariori și blatiști fără rușine… / Ne spuneți și nouă «ca să fie bine»”, a fost unul dintre ele. Un alt banner a completat tabloul sumbru din tribune: „Când mintea e inundată de bani, ajungi să îți bați joc de propriii fani”.

Gâlcă: „N-am văzut bannerele, habar n-am”

Întrebat la conferința de presă despre protestele vehemente ale fanilor, antrenorul Constantin Gâlcă (54 de ani) a oferit un răspuns care a lăsat pe toată lumea cu gura căscată. „Asta nu știu, nici n-am văzut bannerele. Nu știu nimic, habar n-am. Nu pot să vă spun eu de… cine știe ce motive au, nu știu”, a declarat tehnicianul. Pe bune? Chiar nu a văzut nimic din ce se întâmpla în peluză?

Si totuși, Gâlcă a încercat să explice situația, recunoscând dezamăgirea uriașă a suporterilor. „Eu am spus de atâtea ori: sunt suporteri care vin peste tot și în număr foarte mare, și în țară, peste tot unde jucăm și e normal să ai așteptări mari. Și atunci dezamăgirea e mare”.

O declarație diplomatică, e drept.

Viitor incert pe banca giuleștenilor

Numai că problemele nu se opresc aici. Întrebat dacă va purta o discuție cu patronul Dan Șucu despre situația actuală, Gâlcă a pasat responsabilitatea. „Eu cred că mai multe lucruri le știu cei din conducere”, a spus el, lăsând să se înțeleagă că sunt lucruri care îi scapă.

Antrenorul a explicat că are contract până în vară (o înțelegere pe termen scurt) și că prelungirea acestuia depinde de un singur lucru: calificarea în cupele europene. „Am până la vară (n.r. contract) și depinde mult dacă mă calific pentru o cupă europeană. Atunci da, se prelungește. Așa e clauza”. În cazul în care obiectivul este ratat, soarta lui Gâlcă la Rapid devine incertă, după cum a recunoscut chiar el: „Depinde, acolo nu mai depinde numai de mine, depinde și de club”.

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
f 𝕏

Articolele semnate Catalin Lazar pe dolcesport.ro acoperă fotbal extern și fotbal intern.

Citește în continuare

Fotbal Intern

Cele mai citite din Fotbal Intern

Mai multe din Fotbal Intern

Vezi tot →
0 comentarii

Lasă un comentariu