Ianis Hagi (27 de ani) nu a prins lotul celor de la Alanyaspor pentru meciul de luni, cu Samsunspor, din etapa cu numărul 31 a campionatului Turciei. Decizia vine într-un moment delicat, echipa românului fiind condusă pe teren propriu cu scorul de 0-2 la momentul redactării acestei știri.
Doar 30 de minute în ultimele 4 meciuri
Iar situația nu e deloc roză pentru mijlocașul român. Ianis a ajuns la doar 30 de minute bifate în ultimele patru partide pentru Alanya, o perioadă extrem de dificilă. Decizia de a-l lăsa complet în afara lotului îi aparține antrenorului portughez Joao Pereira și vine la numai 4 zile după ce Hagi a fost rezervă neutilizată în eșecul de pe terenul lui Beșiktaș, scor 0-3, în sferturile Cupei Turciei.
Cum vine asta, mai exact? Păi, hai să vedem. A fost accidentat în duelul de pe teren propriu cu Trabzonspor, a jucat apoi 30 de minute cu Kasimpasa și a rămas pe bancă la meciul de cupă cu Beșiktaș. Acum, cu Samsunspor, nu a fost nici măcar în tribună. Cel mai probabil, accidentarea suferită la începutul lunii aprilie încă îi dă bătăi de cap fotbalistului.
Clubul turc nu a oferit nicio explicație oficială.
Cifrele lui Ianis în acest sezon
Și totuși, dincolo de problemele recente, cifrele pe întreg sezonul arată o altă poveste. Ianis a adunat 27 de meciuri în acest sezon pentru Alanyaspor, perioadă în care a reușit să marcheze 5 goluri și să ofere 2 pase decisive. E drept că randamentul său a scăzut în ultima perioadă, dar contribuția sa a fost vizibilă în multe momente.
Mijlocașul român este cotat de site-ul de specialitate Transfermarkt la 1,8 milioane de euro, iar contractul său cu Alanyaspor expiră abia în vara lui 2027.
Echipele de start din Alanyaspor – Samsunspor
Pentru meciul de luni, în care Ianis Hagi nu a fost prezent, antrenorii Joao Pereira și Thorsten Fink au trimis în teren următoarele formații:
- Alanyaspor (3-4-3): Paulo Victor – Aksoy, Lima, Akdag – Hadergjonaj, Maestro, Janvier, Ruan – Kaya, Mounie, Hwang
- Rezerve: Taskiran, Bruno Viana, Bulut, Celik, Elia, Karaca, Keskin, Makouta, Mogultay, Yalcin
- Samsunspor (3-4-2-1): Egribayat – Borevkovic, Cift, Diabbate – Mendes, Kayan, Ntcham, Gonul – Tavsan, Holse – Marius
- Rezerve: Ustun, Kocuk, Albak, T. Coulibaly, Makoumbou, Satka, Tomasson, Van Drongelen, Yavru
Pentru Alanyaspor, aflată în acest moment pe locul 12, cu 33 de puncte după 31 de etape, urmează trei meciuri capitale pentru finalul de sezon. Echipa lui Ianis va juca în deplasare cu Antalyaspor, acasă cu Kayserispor și, în ultima rundă, din nou în deplasare, cu Karagumruk.