Situație de-a dreptul incredibilă în Gruia. Fostul jurist al clubului, Ioan Ivașcu, a fost readus la CFR Cluj, însă patronul Ioan Varga a decis să-l înlăture după mai puțin de 24 de ore. Se pare că la mijloc ar fi o anchetă privind posibile aranjamente de meciuri în ligile inferioare.
Angajat și demis în aceeași zi
Ioan Ivașcu, care mai activase la CFR Cluj în perioada 2011-2021, s-a întors la echipă odată cu Ricardo Cadu, noul director sportiv al ardelenilor. Ivașcu este un apropiat al lui Marian Copilu, președintele clubului între 2017 și 2021. Numai că vestea că numele său ar fi vizat într-o anchetă a ajuns rapid la urechile patronului Ioan Varga.
Se pare că CFR Cluj ar fi primit chiar și un mail de la Federația Română de Fotbal în acest sens. din acest motiv, Varga a decis să-l înlăture pe Ivașcu chiar în ziua în care l-a adus. Cum vine asta, să angajezi un om și să-l dai afară câteva ore mai târziu?
Un trecut violent la club
Revenirea lui Ivașcu era oricum controversată, având în vedere modul în care a plecat prima dată de la club. În 2021, după o înfrângere categorică, 0-4 cu Steaua Roșie Belgrad, Ivașcu a fost implicat într-o bătaie generală cu doi kinetoterapeuți ai clubului, alături de Marian Copilu.
Atunci s-au spart geamuri și s-au rupt uși, fiind nevoie de intervenția bodyguarzilor lui Neluțu Varga pentru a calma spiritele. Un jucător al CFR-ului, martor la incident, a povestit scenele șocante.
„Așa ceva n-am văzut niciodată! Fizioterapeutul, care avea un conflict mai vechi cu juristul Ivașcu, i-a pus acestuia piedică pe culoarul de la vestiare. Și-o căuta cu el. Apoi, fizioterapeutul Viorel Boncoi și cu ajutorul lui Radu Pralea s-au dus după Ivașcu în biroul lui Marian Copilu. Boncoi a sărit la Ivașcu, s-au bătut. Copilu a intervenit, dar Pralea i-a băgat mâna în gât. A venit și bodyguardul Vasile Țăgean, probabil trimis de Varga, dar și el le ținea partea fizioterapeutului și ajutorului său”.
Până la urmă, acel scandal a dus la demiterea sa.
Suporterii nu l-au uitat
Și fanii au avut un cuvânt de spus. Suporterii nu și-au dorit revenirea fostului jurist, iar la meciul câștigat cu U Cluj au afișat un banner cu un mesaj cât se poate de direct (și scurt) pentru conducere și pentru cel vizat.
Mesajul a fost clar: „Ivașcu, lasă-ne”.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
News24Conturile CEI ar permite investiții fără impozitare anuală a câștigurilor. Cum se vor taxa retragerile
GetPonyCopil român de 9 ani, prins conducând haotic un Audi Q7 în Marsilia, în timp ce tatăl ținea volanul cu o mână din dreapta
BravonetRomânul care i-a plătit datoriile lui Irinel Columbeanu i-a organizat o petrecere la 69 de ani
LylaCum tratezi milia dacă ai și eczemă, fără să agravezi inflamația și uscăciunea
Revista IoanaCe recomandă CDC pentru vaccinul MMR la copii, adulți și înainte de călătoriile în străinătate
FinanciarulPPC negociază cumpărarea Flanco de la Iulian Stanciu. Tranzacția poate să nu fie finalizată
Lasă un comentariu